netihnă

îmi curge prin vene lumină,

frunze foșnesc de clipesc,

se strânge sub degete tină,

păsări în zboruri rotesc,

briza aștern peste ziduri

de patimi, de flori înfloresc;

în ochiuri de zi și în riduri

ascund tresăriri, de privesc

râuri de pâclă și soare;

primăveri răscolite timpul strivesc

sub tălpi de ceasornice, care

târăsc ace-ncet; clipe umbresc

ore și lumi fără mare;

în iris de lac m-oglindesc

și-adun fir cu fir întâmplare,

să țes din armuri ramuri de vâsc;

tresar sub priviri de lumina,

temniță rece legată de nori,

cuvinte-mpletesc în vis fără tihnă,

cu gândul la tine, când se crapă de zori.