Stelian Țurlea Greuceanu – roman (cu un) poliţist – 6
M-am dus, ce-aveam de pierdut? Vedeam şi eu unul destul de nebun să creadă că schimbă ceva. M-am dus fără uniformă.
Se strânsese o mână de oameni, fumau, mâncau seminţe, câte unu trăgea o duşcă, se foiau, se ciorovăiau pe ce auzise fiecare şi pe ce credeau că înţeleseseră, făceau planuri, cum ar face el dac-ar fi în locul cutare sau în locul cutare şi, mamă, ce i-ar da de-a berbeleacul p-ăla sau p-ălălalt! Toţi erau candidaţi.
— Nu te mai da, bre, aşa grozav, că-i doar vorba de mata!
— Hai sictir!
Trecuse cam de multişor ora la care omul trebuia să vorbească, lumea-şi pierdea încet-încet răbdarea, unii-l făceau neserios, mincinos, vorbe-n vânt, nesimţit.
— V-am zis io că-i tot o brânză! E ca ăilălţi, te trage-n piept să să-ncăpătuiască el. Ne-a pus să ne strângem ca proştii, să-şi râză de noi!
— De unde ştii, nene? Poate o fi avut omul o treabă!
— Mai treabă ca asta nu se poate!
Atunci a apărut, nu ştiu pe unde venise. S-a urcat pe treptele statuii şi murmurele s-au liniştit, mai şopocăia câte unul nerăbdător că nu-ncepe odată. Omul a făcut un semn şi lângă el a urcat o femeie foarte tânără. Doamne, cât era de frumoasă! Avea braţele şi capul bandajate şi rochia îi era pătată de sânge. Au izbucnit murmure de alt fel.
— Asta nu vreau să se mai întâmple! a spus omul cu vocea lui puternică.
Din câteva vorbe am aflat că tânăra femeie era fiică-sa, studentă la drept, sau cam aşa ceva, venise să-l ajute în campanie. Cineva o bătuse bine, un grup de bărbaţi mascaţi, au umplut-o de sânge, fără să-i rupă oasele, fără s-o taie, vin acum de la spital, nu e nimic foarte grav, trece repede. Dar au vrut s-o sperie, să fie un avertisment, ce se poate întâmpla dacă tat-su o să tot vrea să ajungă împărat. Aşa i-au spus. Nu ştie cine sunt agresorii. Puteau fi interlopi speriaţi de discursul lui, puteau fi plătiţi de contracan-didaţii săi, dar refuză să creadă că partidele politice ar fi capabile să recurgă la tactici dintr-astea abjecte. Omul însă avea un mesaj de transmis, se sfătuise cu fiică-sa şi ce avea să ne spună era fără întoarcere.
Avusese de gând să se retragă, pentru că nu văzuse entuziasm pentru programul lui. Dar acum era hotărât să meargă pân-la capăt, orice i s-ar întâmpla lui şi orice i s-ar întâmpla fiicei lui. Trebuie să lupte cu sistemul. Cere protecţie din partea poliţiei. Dacă o va primi, va fi bine. Dacă n-o va primi, va fi iarăşi bine, el va merge mai departe. Cineva va răspunde. Aşa cum cineva trebuie să facă ordine în oraşul ăsta, cu orice preţ. Sau măcar să încerce să facă ordine. Dacă cine vrea ca lucrurile să nu se schimbe e atât de prost încât să-l omoare, să-i rupă picioarele, să-l schilodească, să-l bage în spital, n-are decât, o să facă din el un martir, iar el o să câştige şi-n felul ăsta.
Lumea-l ovaţiona. Se strânseseră tot mai mulţi, ca la urs, cine nu fusese de la început voia neapărat să ştie cine vorbeşte, apoi cine-a bătut-o pe fată, a şi violat-o? a şi violat-o? se interesa câte-un nepoftit, vezi-ţi, nene, de drumul matale, ai vrea acuma să-ţi pună şi film porno? Cine n-auzea, ruga pe cei cu urechea fină să le spună şi lor, da’ bine-i mai zice, dom’le, io cu ăsta merg, parcă-i altfel, dă la ce partid e?
Nici nu-l mai ascultam pe bărbat, eram surprins de cât de repede şi de cât de mulţi treceau de partea lui, gata să meargă până-n pânzele albe, dacă omul nu ceda. Sunt sigur că atunci s-antors roata.
De-a doua zi i-a însoţit tot timpul câte-un poliţist şi pe el şi pe fiică, au apărut afişe cu mutra lui şi cu sloganul Mă votezi doar dacă vrei să se schimbe ceva, nimeni nu ştie cine le făcea, astea costă averi, n-avea el bani. Unii spun că le-ar fi plătit un oarecare ale cărui afaceri n-au avut vreodată de suferit, nici înainte, nici sub mandatul lui. Greu de zis. Unii spun c-ar fi primit ş-o cămăruţă în care să se adune el şi oamenii lui, peste noapte mai mulţi, chipurile ca sediu de campanie, dar c-ar fi refuzat-o, nu cred nici măcar c-ar fi primit-o, cine să i-o dea?
Vorbea oamenilor tot pe stradă şi se adunau câtă frunză. De multe ori erau printre ascultători unii care-l înjurau şi-i strigau măscări, du-te dom’le şi spune basmele astea la nepoţi, alţii-l lăsau să vorbească doar după ce erau scoşi dintre rânduri de cei care voiau să audă, se pornea o hărmălaie numai bună să împrăştii adunarea, poliţiştii de pe margine aşteptau mereu o scânteie care nu mai venea, vedeam cum îi mănâncă palmele să ardă câteva bastoane. Destui se strecurau printre oameni doar să facă garagaţă, să agite lumea, să-l întrerupă, să-l enerveze, poate-o ieşi cu bătaie şi-l rad de pe lista candidaţilor. Omul era de neclintit, îi lăsa să vocifereze, le răspundea calm sau le cerea ascultătorilor să-i liniştească ei pe provocatori. Şi continua să le spună cum ar trebui să scape oraşul de lepre şi interlopi.
A doua zi o lua de la capăt şi erau şi mai mulţi, şi dintr-o parte, şi dintr-alta.
Tineri fără căpătâi au fost prinşi de poliţie dezlipindu-i afişele şi dându-le foc. N-au păţit nimic, erau minori.
Câţiva care se arătau mai des la mitinguri au apărut cu ochii învineţiţi şi p-ormă deloc, lumea zicea că juraseră că nu mai ies din casă, aşa, fără motiv.
Pe uşa blocului unde locuia au fost scrise măscări, iar pe uşa apartamentului au fost scrise ameninţări cu moartea. Nu se ştie cine le-a făcut şi nu s-a deschis nici o anchetă, erau chestiuni minore.
Au apărut articole despre legăturile omului cu poliţia politică, în fostul regim, dar toată lumea a izbucnit a râs în hohote, toţi ştiau că făcuse puşcărie după ce semnase un protest sindical. Susţinătorii lui au jubilat: ia, te uită, dom’le, se sperie de om!
Fluturaşi cu ameninţări, propuneri indecente şi planuri aiurea pe care chipurile le-ar fi făcut candidatul erau aruncate dintr-un elicopter care survola oraşul în fiecare zi la ora prânzului.
Oponenţii uitau să-şi mai prezinte realizările sau intenţiile, când se întâlneau cu alegătorii, şi nu vorbeau decât de viaţa de coşmar şi dezastrul care-o să ne cuprindă pe toţi dacă lumea se lasă prostită de aiurelile candidatului fără partid, fără susţinere, fără sediu, fără trecut politic, fără fonduri, fără iubire de oraş, al cărui nume nici nu trebuie pronunţat. Susţinătorii aduşi cu bere, mici şi bani aprobau în delir, aşteptând nerăbdători festinul. De la o vreme, contracandidaţii chiar nu-i mai pronunţau numele, de parcă se temeau că se molipsesc c-o boală ruşinoasă.
De câteva ori a ieşit cu bătaie şi s-a răspândit zvonul că provocarea ar fi venit de la mardeiaşii candidatului nenumit, foşti puşcăriaşi eliberaţi înainte de termen, prin graţieri dubioase, aduşi din alt judeţ şi angajaţi în pripă. Poliţia n-a reuşit să prindă măcar unul dintr-ăştia.
Au încercat s-o mânjească şi pe fată, răspândeau la mitinguri poze trase la xerox dintr-un film porno cu studenţi, dar fetele care apăreau în imagini nu numai că nu semănau cu ea, erau atât de urâte că nu-ţi mai venea nici să vezi ce fac.
Tot timpul fata a fost lângă el, dar n-a vorbit niciodată. Mulţi veneau şi căscau gura la ea, nici n-auzeau ce spune tată-su, le străluceau ochii, Doamne, ce femeie frumoasă! De câteva ori m-am dus şi eu. Pur şi simplu s-o văd.
Şi p-ormă au venit alegerile şi i-a zdrobit pe toţi. Seara a fost chef în multe case. De-a doua zi se aşteptau să curgă lapte şi miere. Multă prostie mai e pe lumea asta!
N-are sfătuitori ca lumea, eu asta cred. Altminteri ar fi trebuit să se vadă ceva în doi ani de când a preluat mandatul, uite c-a ajuns la jumate şi nu mai pupă el primărie dacă nu face nimic. Oraşul a rămas cum îl ştiam, nu s-a schimbat, sunt mulţi care-l înjură pe la colţuri:
— V-am spus io că-i doar o hahaleră care vrea să se cocoaţe-n vârf!
Dar s-ar putea să nu ştiu eu ce face, nu-i simplu să răstorni lucrurile cum vrea el, consilierii ăia care-ar trebui să aprobe una, alta or fi dintre cei mânjiţi şi-or face pe dracu-n patru să lase lucrurile cum au fost.
Ceva-ceva tot a-nceput, d-aia-i dau credit. Eu ştiu ce greu mi-a fost mie să pun oleacă de ordine-n arhivă, darămite lui!
Mai cred în el pentru că i-a rămas alături minunăţia de fiică pe care-o bătuseră mascaţii. De la mitingul când se arătase plină de sânge, nimeni n-a mai atins-o c-o floare, devenise peste noapte cea mai discutată femeie. Unde apărea, se strângea lumea ciorchine, unii o adorau, alţii nu dădeau doi bani pe ea pentru că n-ar fi avut experienţă, alţii se revoltau că o femeiuşcă o s-ajungă să dea ordine, o să taie-n carne vie şi-o să hotărască cum să-şi conducă ei oraşul, se temeau să nu fie prea chivernisită, să vrea să se pricopsească şi să-i uite, cum mai făcuse o muiere celebră mai acum câţiva ani, pe care-au fost nevoiţi s-o împuşte la zid. Dar mulţi l-au votat pe primar şi pentru că era fiică-sa alături.
Şi p-ormă a fost o frumuseţe.
Se băteau partidele politice şi grangurii care să-şi ofere mai degrabă sprijinul primarului, care să-l convingă de cât de aproape îi fuseseră ei în campanie, care să vină cu planuri mai îndrăzneţe pentru binele oraşului, care să-şi trimită la primărie reprezentanţi mai acătării, mai frumoşi, mai deştepţi, mai şcoliţi, mai bine-mbrăcaţi, mai ştiutori de limbi străine şi cu obiceiuri mai alese, nu bădăranii cu care se obişnuise omul când deschidea uşa primăriei. De parcă-i trimiteau în peţit.
Şi dup-o vreme asta s-a şi zis, că cine-o să fie în stare să ia mâna fetei o să ajungă mâna dreaptă a primarului şi p-ormă chiar primar. Dar ca-n poveste, nimeni nu ajunsese mâna dreaptă a primarului, ori nu se arătase vreunul vrednic de mâna fetei, ori ea n-avea mintea la măritiş. Din când în când se spunea că fata i-ar cere primarului să nu uite că promisese oraşului linişte şi că nimic nu trebuia să-i fie mai aproape de suflet.
(Fragment din „Greuceanu – roman (cu un) poliţist” de Stelian Ţurlea. http:/www.librariaflacara.ro)
