Florica Patan O adiere înfiorează
salcia plânsă peste prundișul
cu argint scânteind,
pasul
se-afundă adânc în umbre de nor
destrămat în suflet
pe drumuri șerpuind
clipe înfiorate.
O, câte agonii ale melcilor
prin ierburi, ce labirint,
câtor întrebări amare
răspund
cărțile lui Oltramare?
Orele dimineții deschid
orizonturi însorite
și primăvara mă surprinde
cu-un cer aprins ce se înalță
peste trunchiuri mugurinde.
E o lumină
de mărgăritar albind
cerul din lacul
al cărui duh îmi respiră clipa
pe fețe de lucioase
oglinzi mișcate
de vânt, ori pe drumul
șenilat de omizi.
