Cristina Crețu 
Bătuse gongul la Golden Palace.
Degetele erau prelungiri ale emoţiei,
nu ştiu cum
am ales un beţişor din mănunchiul întins
de călugăr.
El îl studia cu blândeţe,
ca şi cum îmi cotrobăia prin suflet.
Sute de trepte mă urcaseră în liniştea de jad,
altele abia se vedeau în ceaţă.
Eu mă grăbeam să urc,
timpul se turtise în gong
de mii de ani,
numai eu eram în trecere,
iar călugărul îmi striga
„Nu te grăbi, să ai înţelepciunea
broaştei ţestoase!”
Într-un hârdău cu apă,
îmi aruncasem dorinţele,
dragonul verde se scuturase de ele,
cum ceţurile se prăvăleau pe stânci,
eşarfe de uitare pe gâturi întinse.
