Leonard Oprea 
… m-am trezit…. și mi-e teamă să deschid ochii, dar simt că mă aflu în alt spațiu, alt miros plutește în aer, un miros de rânced, de pivniță…; orice ar fi, trebuie să deschid ochii… privesc în jur și văd pereții înalți vopsiți aici într-un verde lucind sumbru, pereți de cazarmă…; de pe tavanul gălbui se holbează la mine un bec uriaș, vomând asupra mea lumina lăptoasă, orbitoare…; sub palme ceva ca o blană aspră: sunt acoperit cu o pătură cenușie, găurită în două locuri și cu marginea aflată pieptul meu, zdrențuită; mă sprijin într-un cot – sunt întins pe un pat metalic; dau pătura la o parte; port o bluză portocalie, cu mîneci scurte, trasă direct pe piele; la fel, pantalonii portocalii; nu, nu am nici o perină și cearceaful alb-gălbui mototolit sub mine, este pus peste o saltea subțire, acoperită cu învelitoare din plastic verde, verde de cimitir…
Mă ridic în capul oaselor.
Celula în care mă aflu are ușa metalică, înaltă și masivă, vopsită în albastru, de cazarmă. Din ușa, un gemuleș din plastic tulbure, cît două palme de mare se zgîiește la mine. Nu e nici o clanță. Doar o placă metalică, lucitoare, în dreptul zăvorului. Podeaua este din ciment nevopsit. Într-un colț, în apropierea ușii, tronul wc-ului. În întregime metalic și prins în perete și în podea cu șuruburi groase. Alături, o chiuvetă minusculă. Metalică și prinsă cu șuruburi groase. Deasupra ei, o oglindă. Metalică și prinsa cu șuruburi groase în perete. Încerc să misc patul. Zadarnic. E metalic și prins cu șuruburi groase în cimentul podelei.
Toate cele patru paturi sunt metalice și prinse cu șuruburi groase în cimentul podelei. La capătul fiecărui pat, o etajeră – un fel de masă. Metalică și prinsă cu șuruburi groase în perete. În dreptul ei, cu fundul rotund și fără spătar, un scaun. Metalic și prins cu șuruburi groase în cimentul podelei.
Și, sub fiecare pat, o cutie. Din plastic, negru.
Trag înspre mine una dintre cutii și văd:
un sul de hârtie igienică,
o sticlă de plastic cu săpun lichid.
Un minuscul săpun solid.
Un tub de plastic cu pastă de dinți.
O periuță de de dinți, tot din plastic.
O cană neagră, din plastic.
Un prosop tocit și deșirat la colțuri.
Un sfert de creion.
Două foi de hârtie albă, coală de cerere.
Un plic alb.
Lângă fiecare cutie de plastic o pereche de teniși chinezesti.
Toate cele patru perechi arată la fel. Aceeași mărime.
Mă încalț cu tenișii.
Stângul e un numar mai mare decât dreptul.
Însă oricum și dreptul îmi este mare.
Mă ridic în picioare.
Tot trupul mă doare de parcă aș fi fost bătut cu saci umpluți cu nisip.
Mă apropii de ușă și încerc să privesc prin plasticul tulbure al geamului.
Văd ca prin ceață, doua mese mari, rotunde, cu un singur picior.
Sunt albastre, metalice și prinse în cimentul podelei cu suruburi groase.
Mai zăresc alte doua uși metalice, albastre, exact ca a mea.
Și – atît.
Nimeni.
Nici o suflare.
Nici o mișcare.
Doar bîzîitul becului din tavan.
Sub prosopul din cutia de plastic aflu trei biscuiți îmapchetați în celofan.
Mai descopăr o cutie măruntă, din carton, plină cu suc de portocale.
Rup celofanul iau un biscuite, asemănător cu pasca evreiască.
Desfac cutia cu suc de portocale.
Mestec biscuitele. Nici un gust.
Iau o gură de suc. Nici un gust.
Continuînd să mestesc mă apropii de oglinda metalică.
Mă privesc cu mare atenție.
Închid și deshid ochii de cîteva ori.
Da, sunt eu, nimeni altul.
Eu, Dranoel Serafim.
Sunt chiar eu și nu îmi mai picură sînge din nas.
Nasul e vînăt și umflat.
Buza de jos mi-e crăpată și umflată.
În partea stîngă a capului am un cucui cît o nucă. O nucă neagră.
Intr-o derulare fulgeratoare revad filmul cu cei trei politisti, plus sergentul…
Dupa care – nimic.
Nimic.
Nimic.
Un pustiu alb si inghetat ma absoarbe…
Și, nu știu…
Ba da.
Da, da.
Sunt intr-un jail de secol 21.
Iar asta este o celulă de pușcărie.
Incep sa rîd ca un nebun și urlu cît mă țin puterile: nuuu e camerrăăă de hoootel!!!
Nu, nu este cameră de hotel!!!
Nu, nu, nu este o cameră de hotel!!!
Ma ascund cit pot de repede sub patura gaurita si zdrentuita.
Inchid ochii si string cu putere pleoapele.
Trebuie sa fug in somn.
Trebuie sa fug in somn.
Dormi, dormi, dormi, dormi, dormi, dormi, dormi, dormi…
***
Nu stiu cit am dormit.
Nu stiu de cind ma aflu in carcera asta.
Sunt claustrophobic si simt cum panica ma inclesteaza.
Trebuie sa urinez.
Ma duc la tronul-ul metallic, prins de perete si in cimentul podelei cu suruburi groase.
Nu are capac.
Imi dau jos pantalonii portocalii si imi lipesc gamba de metalul rece.
Senzatia de rece – sa imi ususresz urinarea, dificila din cauza prostatei.
In sfirsit, dupa citeva lungi clipe de asteptare un jet subtire si complet transparent. Apa, doar apa. Ce altceva?
Observ vinataia neagra si mare de pe coapsa dreapta.
Ma intorc in patul de puscarias.
Metalic si prins cu suruburi groase.
Inainte de a ma acoperi cu patura gaurita si zdrentuita, observ un chip buhait zimbindu-mi dulceag, dinapoia frestruicii din usa metalica.
Nu stiu daca e un gardian sau un alt detinut.
Doamne, ce-am facut de ma aflu aici? mai apuc sa ma intreb si ma prabusesc in lumea despre care doar Dumnezeu stie cit reala sau nu este.
Ma cresteaza adinc, infinit de adinc dorinta sa mor.
Sa mor acum, instantaneu. Da, vreau sa mor acum. Chiar acum.
Ma ghemuiesc – foetus la cincizeci si sapte de ani.
Dormi. Dormi. Dormidormidormidormidormidormi…
***
… sunt din nou in camera de primire, unde m-am trezit lungit pe cimentul verde-cenusiu, mlastina aburita de inserare…
De data asta ma aflu in fata unui ecran alb, portabil, agatat pe perete, langa usa metalica a wc-ului.
Stau cu spatele la ecran si zambesc prosteste politistului care ma fotografiaza cu camera fixata pe un trepied metalic.
Trei fotografieri din fata, trei din profil stinga, trei din profil dreapta.
Apoi mi se iau amprentele…
Totul in prezenta aceluiasi sergent dulau obosit..
Si astazi, la fel, priveste ecranul televizorului. La fel, nu se aude decat vocea comentatorului sportiv.
Inchid ochii si respir adinc.
Caut launtric pacea-de-veci.
Vreau sa adorm.
Sa dorm in picioare.
Mi-e frig in uniforma asta cu bluza albastra croita din ocean artic adanc, adanc…
Profesore, nu dormi! Aici nu ai voie sa dormi! hamaie infundat sergentul.
Scutur din cap si raspund abia auzit: Yes, sir.
N-am auzit, miriie sergentul.
Ii citesc numele pe placuta aurie de pe piept si raspund – trompeta la desteptare: Yes, sergent Hamilton! Yes, sir!
Ma atinteste oarecum surprins. Pentru o clipa ochii sai cenusii sclipesc.
Mormaie sec: OK.
Politistul care m-a fotografiat si mi-a luat amprentele, tanar scofalcit, cu fata plina de cosuri pubertine, il priveste intrebator.
Hamilton decide: Ajunge, du-l la nivelul mediu. Dar mai intii sa semneze.
Scofilcitul ma impinge brutal spre unul dintre birouri.
Pe birou, un tricou, un pantalon de pijama, o pereche de papuci de casa, lanticul de argint cu medalionul Sfintului Anton de Padova si crucea simpla de argint.
Politistul bubos, cu voce de eunuc: Astea’s ale tale. Le primesti inapoi cind esti eliberat. Semneaza aici inventarul.
Semnez.
Si, realizez ca din mine mai exista : un tricou, un pantalon de pajama, o pereche de papuci de casa, lanticul de argint cu medalionul Sfintului Anton de Padova si crucea simpla de argint.
Si, in secunda urmatoare ma aflu in transee sub bombardamentul intrebarilor, caci evident totul apare ca si cum am fost luat pes us direct din somn, arestat si aruncat in puscarie…
Imi amintesc: “… in transee nimeni nu este ateu…”
Nu imi pot reprima plansul tasnit de sub biciul coada-de-pisica ce-mi sfarteca fiinta…
Lacrimile pe buze – gustul de pelin sarat, un fel de otrava de nimeni definita vreodata – otrava panicii…
Simt că mă sufoc.
Cer apă.
Hamilton mă țintuieste cu privirea de buncăr.
Hei, Profesore, what the fuck!… Dă-i un pahar cu apă și ia-l de aici! ordonă.
***
„… ploaie, ciori – vîntul…
martie gol… ud…”
(capitol din romanul „Asasinul unui Președinte” / urmează episodul V, VI ș.a.m.d.)
***
***
RESPIRAȚIA
Creat de Leonard Oprea, acest nou eseu în literatura universală, „Respirația” – este o relativ scurtă, simplă și profundă meditație /aforism, cugetare, poezie, poem, proză scurtă, micro-eseu etc./ încheiată întru doar un haiku ce re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări și răspunsuri asupra condiției umane.
(http://www.amazon.com/THEOPHIL-MAGUS-LIVING-BOSTON-Anna-Maria/dp/1462894763)
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Oprea)
(http://christian-articole.blogspot.ro/2016/07/theophil-magus.html)
