Silvia Osman 
Ridic ochi orbi spre luna-aproape plină,
așteptând să îmi arăți să văd
în lumina ei, întunecat rotundă,
munți mai frumoși ca cei de pe Pământ.
Lumina galbenă a lunii de acum
ascunde în orbire diafană
munții promiși, cu văi de lac si fum,
perdea peste a nopții strană.
Cu mâna-n mâna ta închid abisul
de peste-aici și dincolo de strană,
clădind în noapte paradisul
frumosului promis, în orb de luna nouă.
