Cristina Crețu 
Nu am spus-o eu, așa se spune: pereții caselor poartă amintiri.
Brusc, m-am gândit la casa părintească și m-am întrebat: ce-mi spun pereții casei noastre?
Se aude poarta. Zdranc!
– Cine o fi?
Apoi, glasuri. Pereții casei îmi vorbesc pe rând.
– A venit mami. Mi-a adus portocale. Sic! Sic! Sic! Sic!
– Care ești? Tu ești, Stancule?
– Venii să vă spui : Leana lui Pâsu e iar fugită de la bărbat. E bătută, e bătută…
– Mâine, până-n ziuă, mergem la sapă. Avem opt rânduri. Terminăm pe la 1-2.
– Tac’tu e în grajd, mulge vaca. Trebuie să-i pună și un drob de sare în iesle. Nu mai are sare.
– Sor’mea nu a mai venit pe la mine. Dacă nu vine săptămâna asta, aialaltă, îmi fac eu vânt înspre ei.
– Cartea e carte, băieții – băieți.
– Dau toate șervetele, când m-oi face soacră mică. Mă urc pe casă de bucurie.
– Mă scuzați că m-ați găsit așa, cu plapuma în pat, mi-a ars casa, am avut necaz.
– A murit nea Cârstea Terteleac. Nu ne gândeam să moară el primul.
– Ține câinele de lanț. Fugi, că a venit Dărășteanu, să potcovească iapa.
– Anul ăsta, unde o să aveți târla? Pe unde mai e câmpul liber?
– O să-mi cumpăr o sută de pahare. De ce? Să fie acolo.
– Gica s-a făcut femeie de treabă. Nu am mai văzut-o băută, să fie o săptămână…
– Nea Marin nu suferă copiii, omul e navetist, ce vreți, e obosit. Și voi ce căutați în dreptul lui, nu mai aveți loc de zbânț?
– Am zis să fac mai mulți copii, să se împrumute unul la altul, că eu am fost singur, cum e cucul pe cracă.
– Voi ce faceți în București? Nu vă sunați, nu vorbiți între voi?
– Când te-oi face mare, îți iei zborul.
– Auzi? Trage clopotul. Cine o fi murit?
– Hai, culcă-te. Nu te mai juca. E târziu. E noapte.
– Moșule, îți omor baba. Babo, îți omor moșul.
– Lasă-mi moșul, lasă-mi moșul! Eu ce mă fac fără el?
