Mariana Rogoz Stratulat 
Ne-am adunat prieteni din viața viitoare
să ascultăm albul cuminte
al orei încă vii,
să ne topim în ceara gutuilor sărmane
rămase la fereastra nimănui;
să ne-amintim de lebedele mute,
de vorba blândă-a mamei,
de bunii ce ne luau în brațe,
de fulgii reci,
grăbiți să ne sărute.
La miezul nopții s-a desprins din cer
o stea
să dăruiască lumii-întregi,
Iubirea,
Lumina și Iertarea,
Calea, Adevărul, Viața.
Uitarea ta, a mea.
E casa luminată de dor, de vâsc,
de-arome dulci și crengi de brad.
Noi, umbre trecătoare,
ne amintim, c-am ascultat, cândva,
un glas timid de clopot,
ce ne colinda
