Numele tatălui

Motto: ,,Din existenţa şi din relaţiile părinţilor mei am înţeles

că eu… am apărut pe lume şi am fost crescut

între cei doi părinţi – mamă şi tată – care

totdeauna s-au certat între ei,

au avut conflicte şi până la moarte au fost certaţi

şi chiar înmormântaţi în locuri diferite,

la dorinţa mamei mele

care nu a vrut să-l aibă pe tatăl meu alături.”

(Vladimir Beșleagă)

Un bulevard citadin.

Un tânăr se plimbă pe trotuar, de-a lungul unui gard din fier. Poartă o bască închisă la culoare; iar peste hainele de fiecare zi – o manta soldățească. În picioare – niște cizme lustruite.

Mânecile mantalei îi trec peste degetele fiecărei palme. Nițel suflecate, fac cute de la coate în sus. În mâna stângă, junele duce două cărți groase, cu niște coperți tari. Mâna dreaptă și-o îndeasă în buzunarul hainei militare.

*

Tânărul e Vladimir Beșleagă, student în anul I, la Chișinău.

Mantaua soldățească e moștenire de la tatăl lui, Vasile Beșleagă.

După ce face armata, Vasile Beșleagă – pe-atunci în vârstă de 25 de ani – se întoarce acasă îmbrăcat în mantaua de soldat. Haina se păstrează în familie multă vreme: ,,…Mantaua am ajuns s-o port şi eu în loc de palton într-un an de studenţie, când nu aveam ce îmbrăca… – își amintește Vladimir Beșleagă. Atât că am scurtat-o de vreo şchioapă. S-a păstrat o fotografie: eu în mantaua soldăţească a tatei. Student…”

Momentul e amintit în treacăt, în recenta carte de memorii a scriitorului basarabean: Tata Vasile – în 73 de episoade și XIV scrisori (Editura Cartier, 2015).

Dar cine este acest Vasile Beșleagă, o prezență – până acum – discretă în scrierile fiului?

Amintirile despre copilărie

Primul născut într-o familie nevoiașă cu mulți copii (doisprezece, din care supraviețuiesc cinci), Vasile trăiește în Mălăiești – o localitate aflată azi în Transnistria. De mic se dovedește a fi cel mai poznaș dintre frați. Episoadele din copilăria acestuia, pe care Vladimir Beșleagă le dezvăluie în volum, nu sunt spectaculoase, dar relevă câteva trăsături bine încrustate în personalitatea viitorului adult: cerbicia, histrionismul, spiritul de aventură. Periodic, la fel ca Nică din Amintirile… lui Creangă, Vasile se sustrage obligațiilor impuse de rolul de frate mai mare. Exasperată, mama vrea să îl pedepsească. De fiecare dată când simte iminența primejdiilor punitive, băiatul fuge de acasă. Merge pe jos fie la tatăl lui – angajat în armata țarului, într-o localitate aflată la aproximativ 10-12 km de Mălăieşti, fie într-alt sat la rude. În fața tuturor ,,joacă” rolul musafirului preocupat – exclusiv – de soarta celor vizitați, nescăpând o vorbă despre adevăratele motive ale escapadelor sale.

Mai interesante decât poveștile din copilărie (ori din adolescență) sunt amintirile lui Vasile Beșleagă despre vremurile de-atunci – cu Unirea din 1918; cu feluritele conflicte între bolșevici și opozanții lor (cum ar fi revolta kulacilor din 1919); cu războiul civil din Rusia (1918-1920); cu foametea din anii `20; cu deportările care i-au urmat.

Din acest punct de vedere, volumul devine un valoros document despre trecutul contorsionat al unui sat românesc din Transnistria .

Din categoria istoriilor de familie, fac parte două mai importante.

Una – despre cum se fabricau eroii comuniști.

La 17 ani, Vasile Beșleagă îl cunoaște pe Kotovski, un fel de mahăr bolșevic care recruta luptători împotriva albgardiștilor, în războiul civil din Rusia. Omul este împușcat în inimă de aghiotantul lui – gelos, pentru că șeful i-a sedus nevasta. Comuniștii îi falsifică biografia, reinterpretând episodul morții: Kotovski devine un erou, victimă a unei ,,agenturi” străine; iar inima lui găurită de glonț este expusă la muzeu. Aici, tinerii îndoctrinați cu legende comuniste vin în pelerinaj.

Alta e despre crimele săvârșite în numele ideologiei comuniste.

În Mălăiești și în satele din preajmă, are loc o revoltă a kulacilor (a chiaburilor), iar răsculații ucid un localnic bolșevic. Kolesnik, comandant din oastea lui Kotovski și originar de prin partea locului, este trimis să curme rebeliunea și să îi pedepsească pe revoltați. Îi execută pe o parte dintre ei. Vreo 60-70. Dar capul anticomuniștilor este însuși fratele lui Kolesnic și, ca să îl pedepsească, comandantul trage cu tunul asupra casei părintești, în care acesta locuia.

Ale tinereții valuri. Și-ale maturității

În cele din urmă, Vasile Beșleagă termină 10 clase. În prima tinerețe, face armata și o școală de tractoriști; are o fiică ilegitimă, a cărei mamă moare la naștere. În cele din urmă, își pune în gând să se însoare cu fata cea mare a unui om cu stare din Mălăiești, Andrei Ciocârlan, a cărui familie va fi – la un moment dat – deportată. Fata îl refuză, iar Vasile o ia de nevastă pe Jana/ Venea/ Evghenia/ Eugenia, mezina Ciocârlanilor. Vor avea o căsnicie chinuită și, în cele din urmă, vor divorța.

Jana îi naște un fiu. Vasile îl botează inițial Adolf, cu numele unui matematician neamț. (Prenumele Vladimir/ Volodea va veni mai târziu.) Această excentricitate îi va salva viața, în 1944.

Schimbă mai multe îndeletniciri: ba e șef la cooperativa din Mălăiești, ba lucrează la moară, ba devine notar în sat, ba tălmaci al unui colonel din armata rusească, ba militar, ba contabil. Episoadele – câteva savuroase – legate de aceste momente din biografia tatălui arată că respectivul era înzestrat cu o versatilitate aparte și cu știința ,,de a ieși uscat din apă”, făcând față unor situații extrem de dificile.

În 1941, arestat de ruși și acuzat de dezertare (întrucât nu se înrolase în armată, deși era război), este întemnițat. Temându-se de pedeapsa cu moartea, la un moment dat se preface că îl doare măseaua. Cere să meargă la dentist, este scos din închisoare și fuge.

Altădată, judecat pentru ,,afacerile tenebroase” desfășurate ca notar, e condamnat de Curtea Marțială, dar își răscumpără pedeapsa, cu 2000 (sau 3000) de mărci şi scapă.

În 1944, bănuit de nemți că ar colabora cu partizanii ruși, Vasile Beșleagă este arestat, anchetat, bătut, amenințat cu moartea. Ca să scape, arată anchetatorilor pașaportul în care era trecut și prenumele – Adolf – al fiului, pretinzând că numai admirația față de Führer l-a făcut să îl numească astfel pe unicul său fecior.

Se împrietenește, la nevoie, cu oricine – ruși sau nemți; aliați sau dușmani – alături de care trage niște beții de zile mari. Patima pentru băutură îi va submina existența și îl va duce la închisoare.

Prin 1948, intră iar contabil la cooperativa unde mai lucrase și, din cauza euforiilor bahice prelungite, pierde geanta cu salariile angajaților. Nevasta Jana îl pârăște autorităților, cheamă controlul, iar Vasile Beșleagă este închis pentru delapidare.

Din închisoare, le va trimite scrisori celor aflați acasă.

Cele mai multe epistole sunt către fiul său.

Spiritul histrionic al lui Vasile Beșleagă aici se vede – cu asupra de măsură.

Bărbatul îi scrie duios mamei sale; revoltat, iubitor, oțărât – nevestei; afectuos, spășit – fiului.

Dorul de casă, de ai lui pare copleșitor: ,,Da pân-ce nu mai știu ce să face pin Moldova, ziaruri nu-s, voi nu scriț nemică. Fo(a)rte mi-i dor de Moldova,/ Nu că este bogată de toate,/ Cu vinuri, cu fructe, da/ Puntru câ sânt acolo născut,/ Am crescut ș-am învățat,/ Am lucrat ș-am petrecut/ Și bine șâ rău,/ Binile s-au uitat,/ Dar rău n-o s-o uitat/ Mi-i dor de tot poporul moldovenesc,/ Care-i știu și mă știu,/ Am lucrat de mic copil în obște/ Iaca de ce eu mă visez/ În toată noaptea/ Pe locurile Moldovei!…”

Conștient că rândurile sale sunt cercetate de cenzori, nu se sfiește să își exprime fidelitatea față de regim sau să elogieze viața bună din pușcărie, ca apoi să divulge condițiile apăsătoare de aici. Să scrie despre spaima de moarte (,,Cred câ acolo vor să ne omoară ca pi cai cei sălbatici…”); despre disperarea cruntă care-l stăpânește și care-l aduce la un moment dat în pragul sinuciderii: ,,…peste zece zile (dacă nu vine grațierea), după 26/IX-1953 pun capul sub roata vagonului și gata! − n-o să doară − și mă voi duce la tata și la mama − în sânul lui Avraam, pe lumea cealaltă − n-are rost să trăiesc mai departe șâ sâ mă chinuiesc…”

*

Sunt două variante ale personajului principal din cartea lui Vladimir Beșleagă.

Prima – creată de către fiu – e imaginea unui protagonist dintr-un film bidimensional. Eroul rămâne plat, portretul lui e reconstituit din relatări făcute pe un ton egal, cvasi reportericesc. Calitățile îi sunt enumerate fără un prea mare entuziasm, iar cusururile – privite cu înțelegere. Astfel, impresia despre Tata Vasile rămâne în linii mari pozitivă.

Biografia epistolară a lui Vasile Beșleagă îl transformă pe acesta într-un personaj dintr-un film în 3D. Imaginea lui devine stereoscopică. Eroul e viu, contradictoriu, iar tot ce-i omenesc nu-i este străin.

Abia când își lasă părintele să monologheze, Vladimir Beșleagă își însuflețește cartea.

Amintirile cuprinse în volum respectă o cronologie a vârstelor. Dar sunt porțiuni în care se succed într-o devălmășie dezabuzantă. Poate că din acest motiv, la un moment dat aceeași întâmplare e reluată în două secvențe diferite (a se vedea Episoadele 28 și 71).

*

Aflând că Vladimir Beșleagă a scris o carte despre propriul părinte, am revăzut un fragment din romanul Voci – folosit de mine drept motto al acestui text.

Apoi, am recitit o mărturisire a scriitorului, dintr-o convorbire a noastră.

Ați trăit iubiri mistuitoare? îl iscodeam eu.

Răspunzându-mi, Vladimir Beșleagă vorbește de o dragoste trăită în adolescență.

Episodul are legătură și cu tatăl său.

Era prin 1948. Volodea lucra pe aria colhozului, într-un sat vecin. Acolo, se îndrăgostește de o fată, uitând de legătura lui mai veche cu ,,o amică” din sat: ,,…Asta şi numai asta exista pentru mine!… Cum era? Ca toate fetele: frumoasă! Da, dar avea ceva care… care… care mă fermeca, îmi fura vederile, mă… orbea… Nu vedeam alta nimic, decât numai pe dânsa o vedeam şi… o doream! Ca un smintit o doream!!! Nu trec nici două-trei zile la mijloc de astă pasiune… mistuitoare, că-mi vine poruncă din sat, de la o mătuşă de-a mea (ca să vezi: nu de la mama!), care suna aşa:

– Tu, măi, băiete, să nu te ai în vorbă cu fata asta, pentru că ea este… soră-ta!

A căzut cerul peste mine, cu toţi norii negri de ploi cu piatră…

– Cum: soră-mea? De ce: soră-mea?

Şi atunci mi-am amintit că, pe parcursul anilor, am mai auzit eu vorbe discrete, precum că tatăl meu, înainte de a o lua pe mamă-mea, a mai cunoscut o femeie, care a născut o fată, dar la naştere a murit… De aici depănând firul, am ajuns să mă întreb: dar cum am venit eu pe lume? Şi am ajuns la o concluzie tristă, chiar tragică: mamă-mea s-a căsătorit cu tatăl meu pentru a nu fi deportată şi ea cu tatăl ei (bunelul meu, Andrei) şi cu fratele ei Alexandru… Care, amândoi, acolo, în pădurile reci ale Rusiei, nici anul nu a trecut şi s-au prăpădit: bunelul de dizenterie, iar feciorul lui, de numai doisprezece ani, a fost sfâşiat de o haită de lupi…”

*

Legătura dintre tata Vasile și fiul Volodea a stat multă vreme sub zodia ne-împăcării.

Sau putem presupune acest lucru, amintindu-ne de confesiunile repetate ale unui fiu pentru care Mama – nu tata! – a fost un fel de Dumnezeu. Le regăsim și în cartea despre Tata Vasile: ,,…ceea ce mi-a luminat şi încălzit copilăria a fost dragostea mamei… Tot ceea ce a avut mai sfânt şi curat în inima ei, mi-a dăruit mie. Iar eu tot ce am în inima şi sufletul meu, de la dânsa mi-a venit, iar prin dânsa de la înaintaşii noştri… Fii sfântă şi curată şi odihnită în împărăţia bunului Dumnezeu, mamă. Eu, fiul tău, aici, te iubesc şi visez să ne adunăm în curând…”

DAR și jumătatea paternă a iubirii familiale a existat.

Iubirea tatălui e una frustă, la începuturi. De câteva ori, aproape că îi este… fatală copilului.

Într-o iarnă, nesăbuitul părinte amețit de alcooluri își scoate băiatul – gol – în frig, mândrindu-se cu el în fața sătenilor. Pruncul se îmbolnăvește și stă să moară.

Altădată, se sfădește cu soția și pleacă de acasă – cu fiul și cu patefonul. Aflând că micuțul vrea să se întoarcă la mamă, îi trântește patefonul în cap.

Neuitate sunt călătoriile – adevărate expediții! – în care îl ia pe Volodea.

Una dintre ele (Episodul 24) ia forma unei splendide schițe: un tată și urmașul lui pornesc în căutarea unei fântâni…

Neuitată e și scrisoarea în care părintele îi cere fiului student să se dezică – public – de el, ca să nu aibă neplăceri (Scrisoarea VII).

Dar lepădarea de tată nu se întâmplă. Decât poate doar atunci când, la o oareșicare distanță în timp, cei doi împart aceeași femeie (Episodul 65).

Multă vreme însă Tata Vasile rămâne o prezență discretă în scrierile odraslei sale.

Până când fiul îl transformă în protagonistul unei cărți-document, care duce mai departe numele tatălui.

Împăcarea fiului cu cel care i-a pus în sânge neliniștile și spiritul de căutător abia acum se petrece.

Imagine cover: Vladimir Beșleagă, student în anul I la Universitatea de Stat din Chişinău în mantaua soldăţească a tatei, 1950