Silvia Osman 
cum doare gândul mut,
când îl arunci spre mine
și mă prefac în lut,
cu colb de timp în vine;
cum strigă lutul stins,
când gândul se lovește de țarână
și mușcă știrb din glodul nins
de fulgii de privire fără tihnă;
cum lasă gura știrbă urme
pe gâtul timpului ciuntit
și sparge surd privirea în fărâme
și cioburi,
