Mariana Rogoz Stratulat 
E liniște adâncă, fără margini…
Pe-această sfioasă planetă se sting
amintirile copilăriei,
toți anii tulburi și zeii din Olimp,
gândurile pelicanilor flămânzi
și răsăritul din mansarda altui anotimp.
Un greier agățat de-un vis
își cântă lumina înghețată
în vechile povești din Paradis.
Acum cuvântul amuțește
în iarba amnezică, bolnavă,
în care pasu-ncărunțește.
E ultimul act în care omenirea
se mai joacă de-a v-ați ascunselea,
de-a fluturii și vântul,
de-a respirația și cântul,
de-a zborul și mormântul.
În raiul obosit, e noapte și e frig…
Se-ntinde liniștea eternității
fără margini…
