Decembrie

Mi-am îmbrăcat întunericul în haine strâmte
să pară slab de departe.
Știu că străzile sunt goale
când vremea se încruntă la potop,
dar frunzele,
frunzele nu ar trebui să sperie
cuvântul care va aduce ultima zi.

…………

Zilele acestea vântul s-a lipit de ploaie,
pe pământ este pace,
oamenii privesc prin binoclu
cum se îndepărtează scociul acela ud
care mi-a ambalat și îngerul.

Astăzi volanul a tras spre dreapta;
în iarba rară,
motănelul Effi,
scos la plimbare de un poem vechi,
îmi citește dintr-o carte neterminată,
iar oasele mele s-au topit,
în sfârșit,
de atâta iubire.

…………

Nu a rămas nimic
din pielea ploii;
vertebrele ei s-au răspândit
pe caldarâmul unei hârtii;

un toc înalt se împiedică;
mâine,
din urechea lui,
va crește o coloană șubredă –
cea veche a rămas pe coperta mototolită
de niște vremuri.