George Vigdorovits Îmi trăiesc viața între limite incerte
vibrând pe poduri suspendate,
dulce legănare deasupra neantului,
dans nupțial al existenței
între buzele senzuale ale extincției.
Mereu amețit de hăurile infinite
viețuiesc intens printre goluri de aer
precum o pasăre de curte
ce ciugulește rămășițe de absolut
din amintirea zborului prăbușit.
Perpetuu atârnat deasupra destinului
cu răul de înălțime intrat în pori
aștept resemnat căderea liberă,
eliberarea spectaculoasă din jugul fatalității.
Ursita mă va smulge violent
din angoasa imponderabilitătii
în dulcea patriei a gravitației inexorabile,
în paradisul concentraționar
al legării de glie voluntar-entuziaste.
Ultimul meu vers pentru eternitate
va fi însăși voluptatea prăbușirii.
