O să-ți povestesc cum mi se plâng așteptările
orfane, cu numele meu ascuns sub o carte,
cum îmi ascut dinții cuvintelor
în poziția de tragere a nopților peste noi.
De la gând în jos, toate sunt povești,
țintele suntem noi, mai triști cu o toamnă,
așteptând veștile de ieri,
să-mi nască diminețile dintre gânduri,
poeme în oglindă.
Vorbele au tăcut,
când nu ajung iubirile din urmă,
tăcerea, o haină de lux
păstrată ca ultima monedă
a neputințelor.
ne aduce drumul mai aproape.
Nici nu știi câte dimineți am spart,
așteptând începuturi…
La meteo se anunță cărările cu soare…