Claudette – Să ai supuși

Ieşi din viaţa mea! – 21

Toate fetele din jurul ei voiau să semene cu mamele. Claudette n-a vrut vreodată să semene cu mama, adică să fie grasă, dar spera să fie măcar la fel de inteligentă. Mama era uriaşă, se îmbrăca doar la magazinele XXXL, noroc că acestea se înmulţiseră, pentru că se înmulţiseră şi graşii. Uitai că e uriaşă constatând cât e de drăguţă şi plină de umor. Claudette însă nu uita şi jura la fiecare masă c-o să înghită doar jumătate din ce i s-a pus în farfurie. Uneori reuşea. Cu timpul s-a obişnuit să mănânce puţin. Ca o păsărică, îi spuneau afurisiţii de băieţi. Turba de furie auzindu-i, convinsă că lor nu le e mintea decât la altfel de păsărică, altfel n-avea rost să-şi tot dea coate şi să se hlizească. S-a convins că băieţii, spre deosebire de ea, n-au decât o singură chestie în cap. Dar dacă nu era grasă, Claudette tot era voinică. Parcă asta mai mergea. Ar fi putut practica un sport, ajungea campioană. Ea, în schimb, a fost atrasă de litere. De cărţi. De biblioteci. De scris. Să ştii că şi statul pe scaun te îngraşă, i se spunea. Fă mişcare!

Bunica era mai mare decât mama, abia se mişca, dar măcar avea o vârstă, deşi toată lumea îi râdea în nas, să nu se mai fandosească, la şaptezeci de ani şi-un pic are toată viaţa înainte. Bunica parcă aştepta să i se spună asta, se ducea în bucătărie şi mai cocea o tavă de plăcinte sau frământa un cozonac. Nu cumpăra niciodată prăjituri de la cofetărie, dar casa ei era plină de dulciuri şi de prăjituri.

Mama lua hapuri să slăbească. Sau să nu se îngraşe mai mult. Bunicii puţin îi păsa. Claudette oscila între cele două atitudini. Dar sigur n-avea de gând să ia hapuri vreodată. Mai ales acum că era foarte tânără şi nu era încă atât de grasă. Ca bunica. Sau ca mama.

Părul bunicii era alb. Părul mamei era tot alb. Părul lui Claudette era de culoarea nisipului foarte fin de la malul mării, sub arşiţă, gălbui, aproape alb. Şi-l tundea drept, să cadă ca o cască, îi plăcea la nebunie. Irişii ei erau întunecaţi, ca ai bunicii. Ai mamei erau cafenii. Îşi comparau irişii, în timp ce Claudette devora o bucată de plăcintă.

• Spuneai că nu mai mănânci dulciuri, puncta mama, doar aparent indiferentă.

• Nu m-am putut abţine, răspundea Claudette. Sigur n-o să fie decât o singură bucată.

• Tu hotărăşti.

Claudette era fascinată de bunica ei. O socotea cea mai bună prietenă. Era fascinată şi de mama. N-o socotea prietenă, se certau prea des, dar o admira şi voia să urmeze în viaţă un drum ca al ei. Să fie pe picioarele ei. Să nu depindă de nimeni. Tata murise când Claudette încă nu mergea la şcoală şi mama o crescuse singură. Fusese femeie şi bărbat în casă. Claudette nu ştia pe nimeni altcineva care să fie şi femeie şi bărbat în casă. Credea că mama e un model. Voia să ajungă şi ea model. Nu de revistă, ci să lucreze la o revistă şi oamenii să urmeze ce spune ea.

Claudette era teribil de mândră şi de încăpăţânată.

• Să nu fii prea mândră, iubita, îi spunea bunica. Trebuie să te măriţi într-o zi.

• Nu trebuie. Dacă e să apară unul cu care să mă mărit, se va întâmpla oricum.

• Fie cum zici, admitea bunica. Dar nu e bine să rămâi singură.

• Nu sunt singură.

Fusese o rebelă de mică. Dar îi plăcea să strângă lume în jurul ei, să-i audă povestind, să disece întâmplări, să dea sfaturi. Să conducă. Să-i terorizeze pe copii că n-o ascultă şi nu fac cum spune ea.

• Nu e bine să ai supuşi, iubita, comenta bunica.

• Nu sunt supuşi. Facem o comunitate.

• Atunci, dă doar ideile, nu te da şefă.

Când era să fie bătută şi a scăpat doar fugind, a înţeles că nu toată lumea gândeşte ca ea. Nici nu poate să gândească toată lumea la fel. Şi că în jurul ei nu trebuia să se strângă chiar toţi copiii. A ţinut-o mult ideea asta. A selecţiei.

(din volumul „Ieși din viața mea!”, Editura Crime Scene Press, 2015)