Leonard Oprea 
(din romanul „Asasinul unui Președinte” – în pregătire la Ed. Eikon, 2020)
OK. Uite cum mă simt… Rătăcit în invazia ogrăzii naționale…
Repet – Rătăcit în invazia ogrăzii naționale…
…
Maria… vreau să mă auzi acum, altfel nu am curajul…
…
Maria… eu te iubesc. Tare te mai iubesc…
…
Te rog, te rog nu-mi mulțumi…
…
Bine, bine. Take care and be well.
…
All right. As you say: the rest is silence.
…
Yes, I know: Hamlet.
…
Thanks. Vorbim.
***
Mii și mii și mii de cetățeni inundaseră Piața Victoriei.
Mii de steaguri și stegulețe, baloane colorate – împodobeau Marea Demonstrație.
Zeci de pancarte – cu portretul președintelui între cei doi trandafiri ai partidului și avînd aceeași lozincă :
LIBERTATE și DEMOCRAȚIE – ION VĂTAFU PREȘEDINTE ROMÂNESC DE POPOR ALES! – erau înălțate în noaptea luminată a giorno de felinarele aprinse pe stîlpii înalți ai pieței și de reflectoarele palatului guvernamental Victoria.
În fața porților metalice ale intrării în curtea palatului, fusese înălțată o uriașă scenă acoperită.
Pe scenă, în fața unui uriaș ercan cinematografic, parlamentari, senatori și deputați, toți membri ai nomenclaturii de partid socialist și democratic aflat la guvernare, toți ca și președintele Ion Vătafu în portretul de pe toate pancartele, absolut toți, cetățene și cetățeni, îmbrăcați simplu, jachete și fuste negre, costume negre, tot corul de vreo treizeci de vocaliști – toți purtau cămașă albă scrobită, descheiată la gît, ca orice proletar sincer, prietenos, dar dîrz și curajos.
Fiecare parlamentar vorbea entuziast și revoluționar la microfonul așezat în mijlocul scenei. Toți ceilalți, disciplinați cu același zîmbet părintesc întins pînă la urechi, aliniați pe trei rînduri, își așteptau onoarea de declama despre faptele naționale săvîrșite în slujba României și poporului ei.
Pe uriașul ecran cinematografic se derulau imagini feerice ale vizitelor de lucru ale Președintelui Ion Vătafu pe cîmpii cu holde bogate, printre vacile grase cu ugere umflate de lapte, în fabrici cu tehnologii avansate, prin universități cu studenți olimpici.
În fața Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, dar și a Muzeul Țăranului Român, precum și a Muzeului de Geologie, toate la doi pași de Piața Victoriei,
te primeau cu brațele deschise tradiționale tîrguri de bucate romînești, cu mititei și pastramă și cîrnați sfîrîind îmbietor și must și bere și țuică, însă și ape minerale, sucuri de fructe și dulciuri, un adevărat corn al abundenței mioritice închinat manifestanților pașnici entuziaști votanți ai bunăstării socialiste democratică sub oblăduirea marelui român Președintele Ion Vătafu.
Iar Iacob naviga prin marea de cetățeni mii și mii uniți ca un singur om cetățean votant în Marea Demonstrație din Piața Victoriei
În acest octombrie al anului 2000, Iacob vedea și asculta.
Atent și totodată absent, obiectiv și totuși subiectiv, îndurerat și alienat.
Ce se întîmplă?! se întreba necontenit Iacob.
***
Noaptea se strecura pe boltă cu pași de pisică apropiindu-se de pradă sub corn de lună, urmărită de cîteva stele, furișate printre nori.
Iacob zbura încet. Mai degrabă plutea. Și se simțea – un flug.
Zîmbea cu multă, multă bunătate.
Își răsuci ușor capul spre Maria, pe care o ținea de mîna stîngă. Să-i simtă inima mai bine.
Îi zîmbi Maria, cu dragoste și încîntată – copilă-fulg plutind prin basmul nopții.
Maria și Iacob – zburau lin, atît de lin încît cu ochii larg deschiși, își șopteau că sunt îngeri nedespărțiți, trimiși să vegheze asupra uriașei mulțimi adunată acolo, sub ei, în Piața Victoriei.
Își înclinară în jos trupurile și zburară mai aproape de mulțime.
Părul le flutură ușor atins de suflarea nopții.
Coborîră pînă cînd puteau vedea deslușit miile și miile de chipuri.
Întreaga piață, Palatul Victoria, clădirile înconjurătoare erau puternic luminate.
Reflectoare plimbau raze în culorile tricolorului, albastre, galbene și roșii peste Marea Demonstrație.
Înspre Iacob și Maria urca glasul mulțimii – polifonie cacofonică neîntreruptă.
Un nor întunecat se apropie de de Iacob și Maria.
Bine ați venit, dragii mei! He-he-he, priviți! Vedeți? îi întrebă Beliar, ivindu-se din nor, îmbrăcat în smoking negru, cu papion roșu de sînge închegat.
Iacob și Maria întoarseră capul. Continuau să plutească, ținîndu-se acum și mai strîns de mînă. Zîmbetul le dispăruse.
Dar Beliar le zîmbi cu chip de țap roșcat:
He-he-he, dragii mei. V-am adus aici în zbor frumos, nu-i așa? Acum, haideți, priviți lumea la scenă deschisă, he-he-he!
Maria și Iacob – priviră.
În Piața Victoriei oamenii dispăruseră.
În locul lor, cît vedeai cu ochii – măști.
Țipător colorate în amestecuri de albastru-galben-roșu.
Cu găvane în care clipeau stins ochi întunecați.
Mii și mii de măști cu buze livide viermuind.
Aburi verzui ieșeau dintre buzele arse, crăpate.
Mii și mii de măști lipsite de cap, de trup.
Mii și mii de măști.
Vedeți, vedeți? He-he-he, frumoasă noapte să visezi o crimă perfectă! He-he-he, hîrșîi Beliar.
***
Iacob privi în jurul său.
În Piața Victoriei, sub cornul lunii și clipirea stelelor reci printre nori întunecați, palatul guvernului reflecta urletul cadențat al miilor și miilor de voci:
LIBERTATE și DEMOCRAȚIE – ION VĂTAFU PREȘEDINTE ROMÂNESC DE POPOR ALES!
***
Alo, Maria?
…
Da. Sunt în Piața Victoriei.
…
Da, se poate să fie cît se spune în mass-media. Nu pot estima, dar sunt mii și mii și mii.
…
Nu. Nu m-a arestat nimeni. Sunt un american… cuminte.
…
Nu. Vin acasă. Știi, undeva la News am auzit că s-a reușit fotografierea umbrei unui atom. Nu știu, niște astronomi de prin Australia, parcă.
…
Ce-i cu asta?!… Well, așa mă simt: umbra unui atom.
Vin acasă.
***
„… pămînt crăpat – ger…
cer… sticlă – oameni… strigoi…
decembre – fulgi rari…”
***
***
RESPIRAȚIA
Creat de Leonard Oprea, acest nou eseu în literatura universală, „Respirația” – este o relativ scurtă, simplă și profundă meditație /aforism, cugetare, poezie, poem, proză scurtă, micro-eseu etc./ încheiată întru doar un haiku ce re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări și răspunsuri asupra condiției umane.
(http://www.amazon.com/THEOPHIL-MAGUS-LIVING-BOSTON-Anna-Maria/dp/1462894763)
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Oprea)
(http://christian-articole.blogspot.ro/2016/07/theophil-magus.html)
