Ramona Müller 
Când am privit fotografiile lui Ovi D. Pop am avut senzaţia că privesc imagini cu linii Nazca. Ce năucitoare senzaţii poate declanşa o fotografie?! Priveam o biserică într-un câmp arabil şi de jur împrejurul ei, liniile agricole pozate de la înălţime creând un peisaj aparte.
I se spune Biserica din pustietate şi este situată la câţiva kilometri de oraşul Carei (Mica Vienă a României). Vă invit într-o călătorie mai mult virtuală, pentru că, în afara poziţiei ce pare destul de ciudată, acest lăcaş de cult are şi o poveste aparte. Aşezată pe un dâmb, la doar câteva sute de metri de șoseaua principală, biserica aduna până la jumătatea secolului trecut mii de creştini. Acum este înconjurată doar de câţiva butuci de vie şi arbuşti.
Cu mulți ani în urmă, aici era un sat. Localnicii îi spun „Chighie” sau „Kigye”, dar localitatea nici măcar nu mai există pe harta. Se spune că, acum câteva sute de ani, doi localnici s-ar fi dus cu căruțele la târg, în Carei, iar la întoarcere, nu au mai găsit mare lucru. Satul ar fi fost înghițit, cu tot cu oameni și case. Tot ce ar mai fi rămas în picioare este biserica, o cruce și doi butuci de viță de vie. Ceea ce e interesant e faptul că zona e una de câmpie, fără dealuri, iar biserica se află pe o limbă de pământ ușor ridicată, față de nivelul solului din jur. Potrivit legendei, dâmbul ar fi o reminiscență a mișcării pământului, atunci când satul a dispărut fără urmă. Ani la rând, oamenii au venit să se roage aici, dar în anii ’80, fenomenul s-a stins brusc (probabil, din cauza presiunilor regimului comunist). Din ce am putut să aflăm, acum, o singură persoană s-ar mai ocupa de întreținerea bisericii.
Cu zeci de ani în urmă, pelerinii veniţi aici îşi mărturiseau credinţa. Se spune că de Sfânta Mărie uşa se deschide singură în fiecare an, fără chei sau alte intervenţii. După 24 de ore, uşa se închide la fel. Este un loc care te lasă fără suflare. O biserică în mijlocul câmpului. Imaginile lui Ovi D. Pop, premiate la numeroase concursuri internaţionale, surprind un petec de Românie care abundă în linii drepte. Prinsă între pământ şi cer, biserica pare plantată pe drumul vieţii. Noi ne vedem de treaba noastră, Dumnezeu îşi vede de treaba lui. Şi dacă am ciocăni şi am intra în casa în care locuieşte numai Dumnezeu?!
