Păpuşa cu rochia de jad

Nu e niciun loc în munţi care să nu fie drag adevăratului drumeţ, dar sunt unele locuri al căror suflet îi e mai aproape, fie că el s-a dus acolo de mai multe ori, fie numai o dată. Numai o dată am fost în munţii Retezatului, dar mi-a rămas la inimă muntele…

(Bucura Dumbravă – Cartea Munţilor)

Ascuns în spatele Pelegii, Vârful Păpuşa este doar cu un metru mai mic, având 2508 metri. Coborârea în Şaua Pelegii, pornind de pe vârful Peleaga măsoară 250 de metri. Marcajul trece pe sub Colţii Pelegii (unde se găsesc şi trasee de căţărat) ar urma să străbatem timp de două ore şi ceva peisajul selenar ce ni se deschide la picioare. O zonă de bolovăniş lipsită de vegetaţie urmează cărarea marcată cu cruce galbenă. În stânga, spre nord se observă circul glaciar al Văii Rele cu toate tăurile din cuprinsul său. Jos sub noi, Valea Rea etalează un teren accidentat plin de milioane de bucăţi de stâncă spartă, după cum spune şi numele.. Având în stânga abruptul Văii Rele, în dreapta căldarea şi Lacul Ghimpele (Peleaga), iar în faţă imensa pantă cu grohotiş a Păpuşi, pereţii şi colţii crestelor par desprinse dintr-un film SF. Ochiurile indigo de apă care se văd în Valea Rea sunt Tăul cu Pietriş, Lacul Mutătorii şi Lacul Mare. Pădurile de brazi se tem să urce pe acest teren căptuşit cu lespezi. Păpuşa pare o piramidă de stânci greu de cucerit.

Urci şi cobori un munte extraterestru cu stânci verzi, de culoarea jadului. Se spune despre jad că vindecă aproape orice boală, frumuseţea lui fiind covârşitoare. Duritatea verdelui muşchi al Retezatului impresionează prin realitatea fiecărui pas. Aşa cum dragostea poate fi înţeleasă din multe puncte de vedere, dar şi condamnată datorită erorilor umane, la fel şi pasiunea pentru munte este diferită în funcţie de dinamica afectivă a fiecăruia. Posibil ca un munte pe care îl străbaţi pentru prima dată să îţi rămână în suflet mai mult decât alţii. Sau, poate o drumeţie făcută în compania unor oameni cu care nu rezonezi, nu-ţi va lăsa aceeaşi impresie asupra muntelui precum una făcută cu oameni dragi.

Încep să filosofez în sinea mea. Mă gândesc, studiind grupurile de turişti şi montagnarzi, că suntem cei mai vârstnici de pe traseu. Timpul trece şi îmbătrânim. Ne facem planuri şi vise. Apare deodată un virus care îngrădeşte aproape totul. Întâmplări neprevăzute ne schimbă viaţa instantaneu. Cât de inegală este forţa cu care Natura a creat lumea faţă de lumea pe care a creat-o Omul!

Observăm la aproape 100 de metri cum se apropie de noi în pas alert un domn subţire, cu barbă albă, având o conformaţie atletică, tras ca prin inel.

• Bună ziua, ne salută prieteneşte.

• Bună ziua!

• Înspre Păpuşa? întreabă montagnardul ce pare destul de experimentat cu ochii la fizicul Dimi, mult mai robust decât dumnealui.

• Da, ne îndreptăm spre vârf.

• Foarte bine!

• Câţi ani aveţi? intervin eu, curioasă să îi aflu vârsta.

• Cât îmi daţi?

• Păi, eu fac 62 de ani, spune Dimi.

• Vă ţineţi bine. Eu am 6o de ani. Îmi spune Beny Vizitiu şi sunt din Lupeni, Hunedoara. Să vă hidrataţi cum trebuie.

• Ce concidenţă! exclamă Dimi. Şi eu tot din Lupeni.

• Am lucrat muncă foarte grea. Am fost 25 de ani miner. M-au forţat să intru în Partidul Comunist, dar nu am vrut. M-au ameninţat, dar nu m-am lăsat. Am fost mai gras ca mata. Am avut şi 140 de kile. Nu era bine de loc. Am văzut moartea cu ochii de două ori. M-au ajutat copiii şi m-am făcut bine. Acum sunt o carte ambulantă de terapii şi nutriţie. Folosesc şi nişte prafuri de argilă. Aşa am ajuns la 72 de kilograme. Am o pensie bunicică. Nevasta a început să alerge şi ea cu mine de vreo câteva luni. Apăi, omul doar dacă nu vrea nu face nimic. Mi-am propus să fac cele 13 vârfuri de peste 2500 de metri. Am pornit cu un coleg,dar nu ne-am înţeles în Făgăraş, aşa că fiecare a pornit pe drumul său. La munte trebuie să supravieţuieşti şi să respecţi reguli.

Îl privesc admirativ. Este o enciclopedie de munte şi de evenimente.

• Am participat la zeci de maratoane şi concursuri de ciclism. Pe munte alerg destul des. Eu nu ştiu ce le trebuie românilor ca să fie fericiţi?! Niciodată nu sunt mulţumiţi cu nimic. Avem o ţară atât de frumoasă, despre care mulţi nu au habar.

Trece aproape o jumătate de oră împărtăşind secvenţe de viaţă şi amintiri montane. Întâlnirea a fost revigorantă, un fel de Beny îţi dă aripi. Ne bucurăm că în lista noastră de cunoştinţe pasionate de munte am mai adăugat una specială. Facem o fotografie pentru posteritate şi ne luăm rămas bun.

Începem urcuşul pe muchia accidentată, acoperită cu lespezi, către Vârful Păpuşa. Panta de aproape 60 de grade ascunde de multe ori poteca în noianul de lespezi mărunte şi colţuroase. După o oră şi ceva, destul de obosiţi şi deshidrataţi, vina noastră că nu ne-am luat destulă apă, atingem Vârful Păpuşa (2508 metri) pe movila de lespezi. Din acest vârf, priveliştea este înălţătoare. La sud, se profilează crestele ascuţite ale Gruniului şi Custurii la care se adaugă muchia foarte îngustă cu un mare abrupt pe stânga, Custura Păpuşii.

În toată splendoarea lui, se vede Vârful Peleaga cu căldările adiacente şi lacuri deosebite. Tot în acest cadru, lângă Peleaga apare în plan mai îndepărtat vârful Retezat. La est, în haosul căldării stâncoase, înconjurată de piscuri ameţitoare, este adăpostit Lacul Păpuşa (Lacul Îngheţat). Ni se alătură pe vârf un grup de tineri însoţit de un ghid, care le face recapitularea înălţimilor cucerite în ultima săptămână. Într-adevăr, vorba lui Beny, Ce le mai trebuie românilor ca să fie fericiţi?

Dar nouă, mie şi lui Dimi, ne mai trebuia un duş. Retezatul nu dispune de multe cabane. După efortul susţinut, reluăm traseul înapoi. După zigzagul de vârfuri, creste, căldări glaciare şi chei, ne bălăcim într-un ochi de apă. Este minunată o baie montană, stând de şase şi cu urechiule ciulite, ca să nu fim prinşi dezbrăcaţi profitând de ochiul de apă.

Revigoraţi, ne îndreptăm spre cort. Lacul Bucura se pregăteşte de somn. Îşi închide pleoapa lacustră pentru liniştea atât de tainică.

Parcă am furat clipa muntelui şi păpuşa cu ochi albaştri a Retezatului.

(sursa foto: scoriloturism.ro)