Camelia Radulian 
Am descoperit, de curând, un lucru – până nu demult, imposibil mie de imaginat, – anume voluptatea zilelor gri, cu moină, vânt sfredelitor și frig cleios. Doar în astfel de zile poți înțelege pe deplin amețitoarea aromă a condimentelor exotice.
Faci o cafea, neapărat la ibric, pui un pic de cardamon, un vârf, doar atât, de tonka, o torni într-o ceașcă frumoasă, neapărat de porțelan fin, și te apropii de fereastră.
Aromele acelea aiuritoare se vor izbi mai întâi de geamul aburit, sub care se târăște o toamnă schiloadă, vor face ocolul camerei, vor flutura perdelele și se vor pulveriza apoi în întregul oraș, pentru ca un pic mai târziu să se reverse în univers, făcând ploaia măruntă să miroasă cremos, imperial și dulce, iar frigul să pară un biet copil înfofolit.
Ție, în spatele ferestrei, îți va fi bine, tandru și cald.
