Odilia Roşianu 
„Da, las ceva în urma mea… Am făcut-o cu toată inima şi le mulţumesc tuturor celor care m-au primit în casele lor.”
Așa spunea Draga Olteanu într-un interviu. Și, într-adevăr, a lăsat urme în fiecare dintre cei care au văzut-o măcar o dată, pe ecran sau pe scenă.
Prima dată am „întâlnit-o” în filmul Patima și n-am mai putut s-o uit. Nemaivorbind că, tot de-atunci, replici din acel film curgeau mereu la noi în casă – „Ce de beșici face vinul ăsta!”… vă mai amintiți?
Și apoi rolurile în care am admirat-o au ajuns să fie nenumărate și aproape nenumărabile.
În afară de postura în care o știm cu toții – cea de actriță plină de talent –, Draga Olteanu a fost un om foarte bun și generos. De altfel, zâmbetul reflectat în toată ființa ei spunea totul.
Iar calitățile ei pot curge, una după alta, fără să fie exagerate și fără să aibă nevoie să fie dovedite.
Plecările, fie temporare, fie definitive, sunt triste. Totuși, atunci când este vorba despre actori, există o consolare – îi putem revedea oricând, prin ceea ce au lăsat ei în urmă.
Iar Draga Olteanu a lăsat „ceva” în urma ei… Și pentru asta nu ar trebui să încetăm a-i mulțumi.
„Mă uit la munţi, ascult păsărelele, am un trandafir superb în faţa ferestrei, trăiesc, respir.”
Așa vom face și noi – ne vom uita la munți, la păsări, vom trăi, vom respira și ne vom gândi la acest Om de aur.
Să se odihnească în pace…
P.S. Și las aici filmul „Patima” (1975), ca mărturie și motiv pentru care mi-a fost Draga.
