Leonard Oprea 
(episodul 3)
Nu. O să le cer răspunsuri cît mai scurte și clare.
Firește. Poate mai aflăm – cît de cît – de ce-l „îndrăgea” Ioan pe Vătafu…
…
Înțeleg, înțeleg… Desigur, vom afla.
…
Aaaa, da! Citește, citește. Abia aștept să-mi povestești…
…
OK. Te las acum. Vreau să încep „reportajul”… Te mai sun eu. Desigur, poți să mă suni cînd vrei.
…
Da, da. Vorba lui Einstein: God does not play dice!… Hai, chin up! Te sun, te sun.
***
Se însera.
Mulțimea se tîra pe bulevard.
Cacofonia din Piața Universității, devenise o surdă gălăgie de ogradă unde toate viețuitoarele glăsuiesc neîntrerupt și deodată.
Pe trotuarele laterale străjuiau polițiști și jandarmi – dobermani și țestoase-ninja cu trupuri oțelite și priviri agere, gata cu strășnicie să înlăture pe oricine ar fi încercat învolburarea liniștitei curgeri a fluviului de pașnici cetățeni responsabili, hotărîți a se declara public trup și suflet apărători ai democrației prezidențiale ce blagoslovea România.
Mărșăluind în pas de promenadă duminicală odată cu mulțimea, Iacob se apropie de două femei pe care așa le vedea, două oi rătăcite.
Bună ziua, doamnelor. Sunt reporter al Universității Harvard, din Boston, Statele Unite ale Americii. Reprezint National Public Radio și fac un reportaj despre impresionanta dumneavoastră manifestație, se prezentă Iacob, vorbind cu un vădit accent american și afișînd o vădită nonșalanță americană. Ținea reportofonul la vedere, orientat către audiență.
Decent și ieftin îmbrăcate, decent și ieftin machiate, braț la braț, cele două oi behăiră subțirel, amîndouă deodată:
Bee-he-he.
Doamnelor, vă voi pune trei întrebări la care vă rog să-mi răspundeți scurt și clar. Se poate?
Be-he-he, i se răspunse într-un glas, fără ezitare.
Atunci, doamnelor, iată prima întrebare:
De ce demonstrați?
Bee. Be-he-he. Beee. Bee-he.
Ok. Acum a doua întrebare:
Vă iubiți președintele, pe domnul Vătafu?
Beeee! Be-he-heee!!!
OK. Ultima întrebare:
De ce?
Be-hee. Bee-beee-bee. Bee-he-heee!!!
Mulțumesc. Vă doresc succes și o seară plăcută.
Bee-he-he.
***
Iacob se îndreptă spre alți demonstranți, un cocoș între o găină și două puicuțe, pășind cu fudulie înțoliți tot cu fuduluie.
Bună ziua, doamnelor și domnule. Sunt reporter al Universității Harvard, din Boston, Statele Unite ale Americii. Reprezint National Public Radio și fac un reportaj despre impresionanta dumneavoastră manifestație, se prezentă Iacob, vorbind cu un vădit accent american și afișînd o vădită nonșalanță americană. Desigur, avea reportofonul la vedere, îndreptat către audiență.
Cooot-cot-cotcodac!
Doamnelor și domnule, vă voi pune trei întrebări la care vă rog să-mi răspundeți scurt și clar. Se poate?
Cot-codaaac! i se răspunse în cor, cu entuziasm.
Atunci, iată prima întrebare:
De ce demonstrați?
Cooot-codac! Cot-cot-daaac!!! Cuu-cu-rii-guuu!!!
Ok. A doua întrebare:
Vă iubiți președintele, pe domnul Vătafu?
Cu-cu-riii-guuu!!! Cot-co-daaac!!!
OK. Ultima întrebare:
De ce?
Cooo-t-co-daaac. Cot—co-dac. Cu-cuuu-rii-guuu! Cu-cu-rii-guuu!!! Cu-cu-rii-guuuu!!!!
Mulțumesc. Vă doresc succes și o seară plăcută.
Cot-cot-daac. Cu-cu-ri-guu!
***
Iacob se opri lîngă un bou pășind umăr lîngă umăr cu un măgar. Erau îmbrăcați în costume ponosite, gri și maro, cămăși albe, cravată roșie –boul și verde – măgarul. Peste costum purtau balonzaid de un alb murdar. Pe cap – șapcă și pălărie, negre. Pantofi negri, deformați, tociți.
Bună ziua, domnilor. Sunt reporter al Universității Harvard, din Boston, Statele Unite ale Americii. Reprezint National Public Radio și fac un reportaj despre impresionanta dumneavoastră manifestație, se prezentă Iacob, vorbind cu un vădit accent american și afișînd o vădită nonșalanță americană.
Iaco îndreptă reportofonul către cei doi.
Boul și măgarul își rostogoliră ochii în cap, se opriră din mers. Boul încetă să mai rumege. Măgarul schiță un zîmbet binevoitor. Dar, nu răspunseră.
Domnilor, vă voi pune trei întrebări la care vă rog să-mi răspundeți scurt și clar. Se poate?
Muuu!
Ii-haa!
Prima întrebare:
De ce demonstrați?
Muuu!
I-haa. Iii-haa. I-ha, i-ha, ii-haaa!
OK. :
Vă iubiți președintele, pe domnul Vătafu?
Muuuu! Muuuu! Iiii-haaa! Iiii-haaaa!!! răsună la unison.
OK. Ultima:
De ce?
Muu! Mu-muu! Muuu!!
Iii-haa! Iiii-haaa!!! Iii-haa!
Mulțumesc. Vă doresc succes și o seară plăcută.
Nu îi mai răspunseră.
***
Iacob ajunse lîngă trei porci. Mari și îmbrăcați la patru ace, cu haine strîmte. Miroseau puternic a parfum ieftin, de lavandă.
Bună ziua, domnilor. Sunt reporter al Universității Harvard, din Boston, Statele Unite ale Americii. Reprezint National Public Radio și fac un reportaj despre impresionanta dumneavoastră manifestație, se prezentă Iacob, vorbind cu un vădit accent american și afișînd o vădită nonșalanță americană.
Iacob întinse mîna cu reportofonul.
Cei trei grohăiră înfundat, simultan:
Grogh-grohhh.
Domnilor, vă voi pune trei întrebări la care vă rog să-mi răspundeți scurt și clar. Se poate?
Grohh-grohhh! cu oarecare însuflețire.
Atunci, prima întrebare:
De ce demonstrați?
Grohh-groohh!
Guiț! Guiiiț!!!
Gro-grohh.
Ok. Următoarea întrebare:
Vă iubiți președintele, pe domnul Vătafu?
Guiiiț!
Guuiiiț!!!
Guuuiț!
OK. Ultima întrebare:
De ce?
Groh-groooh. Groh-groh. Guiiițțțț!!! Deodată glăsuiră manifestanții.
Mulțumesc. Vă doresc succes și o seară plăcută.
Groh-groh.
***
„… sîngeriu apus …
străzi pustii… case cranii…
brumar – o cioară…”
***
(continuare în episoadele următoare)
(din romanul „Asasinul unui Președinte” – în pregătire la Ed. Eikon, 2020)
***
RESPIRAȚIA
Creat de Leonard Oprea, acest nou eseu în literatura universală, „Respirația” – este o relativ scurtă, simplă și profundă meditație /aforism, cugetare, poezie, poem, proză scurtă, micro-eseu etc./ încheiată întru doar un haiku ce re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări și răspunsuri asupra condiției umane.
(http://www.amazon.com/THEOPHIL-MAGUS-LIVING-BOSTON-Anna-Maria/dp/1462894763)
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Oprea)
(http://christian-articole.blogspot.ro/2016/07/theophil-magus.html)
