Mariana Rogoz Stratulat 
E dimineață…
Respir câteva raze de soare,
apoi tot cerul,
apoi un strop din mare,
apoi… nimicul.
Alunec leneș peste trecerea clipelor
și mă opresc
în amintirea unei pietre
îndrăgostite.
Pe chipul ei îmbujorat,
îmi încălzesc
ceaiul meu cel de toate zilele.
Șoptesc o rugăciune
și te chem în suferința
trandafirului din moartea mea.
Curios, din ceașcă,
mă privește un ochi albastru.
