Puterea pământului şi eternitatea soarelui

Trebuie să te împrieteneşti cu vinul şi să-l alegi pe acela care merită să îi spui „dumneavoastră”!

Fănuş Neagu

Toamnele copilăriei şi adolescenţei mele au însemnat rodul viei şi sporul pământului. Cele 200 de rânduri de viţă de vie, moştenite de cei 8 copii ai bunicilor materni, erau culese de zeci de persoane: unchi, mătuşi şi veri de gradul unu sau doi. Când unul termina parcela lui, îl ajuta pe celălalt. Dealurile răsunau de chiote şi veselie. Strugurii curgeau cascade în căruţele ce aşteptau docile încărcătura lui Bachus. Zdrobeam ceapa în patru pentru şunca păstrată în borcane de la Ignat. Întindeam nişte ţoale la umbra unui nuc bătrân şi, dacă eram mai  mulţi la câmp, ne răcoream şi la umbra unui piersic. Caşul proaspăt făcut de tanti Florica, cea mai mică dintre surorile mamei, mergea de minune cu roşiile abia culese din grădină. Cea mai bună mâncare este cea de la câmp.

Jucam strugurii în butiile pline ochi, pentru ca seva lor să devină must şi mai apoi vin. Roboteam din zori până în noapte. Beciul vechi de 80 de ani păstrează în casa bătrânească butoaie de stejar de pe vremea când mama mea era fată mare. Anul aceasta am călcat strugurii împreună cu fata mea, Carla. Butoaiele au mai îmbătrânit cu un an, dar savoarea vinului se păstrează la fel.

Vinul, „cea mai sănătoasă şi mai nobilă dintre băuturi” (Louis Pasteur), a însoţit permanent viaţa românului şi i-a înfrumuseţat-o. La naştere, căsătorie, moarte, zile de naştere sau cu nume de sfinţi, vinul este un produs indispensabil petrecerilor noastre. Dintotdeauna vinul a fost considerat licoarea zeilor. Romanii  l-au numit vinum, iar Alexandru cel Mare îl considera sângele viţei de vie, puterea pământului şi eternitatea soarelui.

Localitatea Finţeşti, din judeţul Buzău, locul amintirilor mele estivale de vacanţă şi nu numai, este inclusă geografic în podgoria Dealu Mare, patria vinurilor roşii. În arcul extracarpatic dintre Ploieşti şi Buzău au rezistat soiuri de viţă recunoscute din Antichitate, precum Rozalia şi Gordinus. A. D. Xenopol scria că Tracia era considerată locul de naştere a zeului vinului, Dionysos. În spaţiul românesc, viţa de vie a fost un simbol de statornicie şi continuitate. Tentaţia pe care viile din Dacia o reprezentau pentru cei care doreau să ne cotropească l-a determinat pe Burebista să defrişeze culturile viticole. Oenologia – ştiinţa vinificaţiei –, ca denumire, provine de la legenda caprelor păstorului grec Staphilos, al cărui stăpân era Oinos. Prin schimbarea fonetică, a rezultat de-a lungul vremii oenos, care înseamnă vin. Tot de la numele lui Oinos provine şi cuvântul oenochia, adică vas de servit vinul la masă. Acest tip de vas face parte din tezaurul Cloşca şi puii de aur, de la Pietroasa, renumit centru viticol al Podgoriei Dealu Mare, încă din 1893. Aici, în 1932, s-a înfiinţat prima şcoală de pivniceri din ţară.

Drumul vinului se include într-o nouă formă de turism, şi anume turismul viticol. Viticultura în România este într-o fază de refacere, românii redescoperă calitatea vinurilor, iar producătorii devin treptat mai experimentaţi. La început de drum, se află şi liantul dintre viticultură şi turism. Pentru orice regiune cu podgorii, este esenţială existenţa unei infrastructuri, dar şi promovarea cramei sau a vinurilor proprii. Clientul care cumpără direct din cramă pleacă acasă nu numai cu o sticlă de vin, ci şi cu amintirile create în turul podgoriei sau la degustare. Implicaţiile emoţionale continuă apoi împreună cu cei care este băut vinul. Orice amintire sau detaliu pot promova un vin la fel de bine ca un band în sine.

Drumul vinului este un traseu turistic cu foarte mult potenţial la noi. La o oră şi ceva de la Bucureşti, peisajele minunate, degustările de vin, podgoriile celebre, conacele pline de istorie şi legende, combinate cu  mâncăruri delicioase (când vom avea ocazia) oferă zonei Urlaţi-Dealu Mare un pitoresc deosebit.

Domeniile Viticole franco-române din Breaza şi Săhăteni sunt situate pe pantele blânde ale Dealului Istriţa şi practică o viticultură ecologică pentru soiuri roşii.

Preferata mea este Crama Lacerta, asta şi pentru că drumul nostru înspre Finţeşti trece pe lângă ea. Denumită Lacerta, după micuţele şopârle care aleargă prin vie, contribuind astfel la fertilitatea solului, crama se află situată printre cocoaşele satului Finţeşti. Mă bucură că drumul pietruit a fost înlocuit de trei luni de o autostradă rurală, cum îmi place mie să îi spun. Oamenii locului şi-au dorit de mult asfaltarea. Turul începe din camera de zdrobire a strugurilor, care ajung prin cădere liberă în camerele de fermentare. Degustarea celor şase tipuri de vin este însoţită de un platou de brânzeturi. Crama aparţine unui austriac însurat cu o româncă. Gradul ridicat de tehnologizare şi condiţiile moderne de lucru produc vinuri alese, pline de caracter. Dar cel mai important caracter este legat de oameni. Degustarea se programează online si este de apreciat promptitudinea echipei Lacerta. Vinificatorii Mihai Băniţă şi Mihaela Şerbulea, de fel din zona Valea Călugărească, sunt pasionaţi de meseria lor. Am împărtășit cu ei poveştile noastre rurale despre vin.

După ce trecem de buncărele metalice, ajungem în camera cu butoaie de stejar ce conţin vinul ajuns la maturare. Traversăm camera cu sticle şi analizăm linia de îmbuteliere şi etichetare. Crama merită să fie vizitată atât pentru arhitectura clădirii, cât şi pentru fineţea vinului.

Există o zicală veche referitoare la diversitatea soiurilor de vin: Crâmpoşia dă tăria, Braghina aduce spuma, Gordanul umple butea şi Tămâioasa dă aroma.

În 1936, vinul Busuioaca de Bohotin i-a fost prezentat chiar regelui Carol al II-lea care, fermecat de gustul licorii, a spus o vorbă devenită legendară: „Nu în picioare, ca la împărtășanie, ci în genunchi, ca la spovedanie.“ Cele mai bune vinuri din acest soi se obțin în podgoriile din sudul Iașiului, Huși (Vaslui) și Dealu Mare.

Povestea soiului Braghină se regăsește într-o legendă consemnată în volumul „Metamorfozele vinului. Legende și povestiri despre vița-de-vie și despre vin”, coordonat de acad. Gherasim Constantinescu, și este strâns legată de povestea soiului Gordan, originar din aceeași podgorie.

Se pare că denumirea Braghina ar proveni de la Bagrina, numele uneia dintre fetele regelui dac Burebista (cca 82 î.Hr.-cca 44 î.Hr.), iar soiul Gordan ar cinsti pe un vestit ostaș, Gordan, al cărui tată era stegarul regelui. Tatăl era un ostaș foarte curajos, care nu dăduse înapoi în nicio luptă, oricât de grea ar fi fost, păzind mai întâi viața regelui și ducându-i-se, astfel, vestea în întreaga Dacie. Avea însă un secret care-l făcea de nebiruit: înainte de a porni la luptă, soția sa, Cârlogana, îi dădea să bea un ulcior din vinul numai de dânsa știut.

La vremea aceea, vinurilor de pe meleagurile Daciei li se dusese vestea în lumea întreagă pentru savoarea lor deosebită, atrăgând, astfel, hoardele barbare dornice de această băutură. Mai mult decât atât, înșiși ostașii lui Burebista începuseră să consume cam mult vin, deseori fără măsură. Și așa, cu inima strânsă, regele a dat ordin să fie scoase toate viile roditoare din țară.

Cu toate acestea, Dacia a fost din nou atacată de puhoaie de năvălitori, cărora Burebista trebuia să le țină piept. De obicei, el ieșea la luptă în fruntea ostașilor, iar alături de el se afla mereu stegarul. Iată însă că, într-una dintre lupte, stegarul își pierdu viața. Cu toate că Burebista a câștigat bătălia, nu s-a putut bucura pe deplin de aceasta, gândindu-se la atâtea vieți pierdute și, mai ales, la cea a credinciosului stegar.

În timpul acesta, creștea, acasă la stegar, fiul acestuia, Gordan, în grija maicii sale, Cârlogana. Când a venit vremea ca și acesta să plece la luptă, Cârlogana l-a dus în beciul casei, unde ascunsese, sub o lespede, un butoi cu vin din care se întărise, pe vremuri, tatăl său. După ce a băut din acest vin, lui Gordan i-a dispărut orice fel de teamă de moarte, iar la luptă s-a dovedit de un curaj deosebit. Impresionat de vitejia lui Gordan, regele a dat ordin să-i fie adus pentru a-1 lăuda.

Când a ajuns Gordan la curtea regelui, Burebista se afla pe tronul său, iar la picioarele tronului, era așezată, pe un scaun, fiica sa, Bagrina, de o frumusețe extraordinară. Gordan a rămas impresionat la vederea fetei, iar aceasta, la rândul ei, s-a simțit cucerită pe dată de frumusețea ostașului. Întrebându-l regele de unde are atâta putere și curaj, Gordan a povestit taina mamei sale, care ascunsese un butoi cu vin, nedând ascultare poruncii regelui.

Din acel moment, regele a dat ordin să se cultive din nou viță-de-vie pe toate dealurile țării, iar celor doi tineri le-a spus: „(…) iar voi, copii, fiindcă văd că vă iubiți, să vă uniți și să fiți fericiți. Vă binecuvântez ca rege și ca tată!”. Și astfel, poporul dac a dat aceste două nume, Braghina și Gordan, unor soiuri de struguri care au intrat în sortimentul vinurilor de Drăgășani, la care se asociază și Cârlogana — Crâmpoșia.

Site-ul revino.ro a lansat harta viticola a României în format tipărit. Harta viticolă a României are rolul de a identifica zonele distincte din România, dar și de a-i ghida pe turiști să găsească mai ușor crama pe care doresc să o viziteze.

Încercaţi turismul viticol, este o experienţă!