Sergiu Crăciun 
Frunzele cădeau ușor, iar
singurul copac pe moarte
era acela din dreapta, frumos împodobit.
Dar lasă copacii, lasă cerul și pământul!
Te uită cum te-ntrece timpul…
Sunt parcă în contra timp și timpul contra mea;
mă reașez în fața timpului și el
nu-mi acordă nici măcar o secundă.
Nu, nu cred că am ajuns aproape de prăpastie –
Ce să mai zic de marginea ei…
Încă mă văd departe, departe de ea.
