Ultimul drum

Îmi amintesc de o zi de sfârşit de iunie, 1999. Mă aflam în căruţă, lângă mama şi fiul meu, pe drumul spre Drăgăneşti. Tata stătea în faţă şi mâna calul. Ploua. Ne acoperiserăm cu o folie albă. Ploaia răpăia sacadat. Căruţa mergea încet. La un moment dat, mama şi-a scos capul de sub acoperişul de polietilenă şi i-a zis tatălui meu să oprească. O femeie s-a apropiat şi i-a dat ceva. Căruţa şi-a continuat drumul. Mama şi-a desfăcut pumnii şi ne-a îndemnat să luăm: avea caise. Ploua şi noi mâncam caise. Ultimul drum cu mama. Pumnul ei desfăcut peste o vreme şi o caisă păstrată pentru mine. Ultimul ei dar. Şi ploaia aceea ca un plâns.

În imagine, Gherghina și Dumitru Crețu (foto din arhiva personală)