Carmen Firan 
Câtă legătură are realitatea cu adevărul? Termenii pot fi folosiți uneori la schimb: cât adevăr, atâta realitate. Doar că lumea e supusă nepermanenței, adevărul e relativ, iar realitatea, în continuă schimbare. În plus, în era noastră, tehnologia se joacă după voie cu realitatea, iar adevărul, ușor de alterat, a devenit o unealtă maleabilă și fluidă, folosită cu perspicacitate în toate palierele vieții, de la mass-media și industria reclamei, la politică.
Arta de a manipula realitatea și de a detorsiona adevărul este practicată de lideri din lumea întreagă pentru a-și consolida puterea, a slăbi încrederea în instituțiile democratice, a acoperi acte de corupție, în dezinformare și propagandă. Nimic nou, istoria e plină de exemple în care adevărul devine neputincios în fața scenariilor și conspirațiilor care par mai credibile pentru mințile închistate în dogme și prejudecăți.
Spălarea pe creier a fost practicată de toate dictaturile, doar că mai nou există o mare apetență pentru știrile false și adevărurile trucate pentru cei care, de bună voie, în libertate, chiar în societăți cu tradiție democratică, aleg să se lase îndoctrinați pentru a-și legitima alegerile ori a-și ascunde limitele. Până la urmă, motivația personală este cea care poate scuza negarea adevărului și crearea unei realități alternative, acceptabile, unde credințele, obsesiile și speranțele individuale nu sunt contrazise. Adevărurile incomode sau antipatice sunt doar știri false pentru cei care vor să-și păstreze iluziile. Realitatea care deranjează e doar ficțiune.
La rândul ei, ficțiunea în literatură pierde tot mai mult teren. Timpul povestirilor fantastice a trecut. Nimeni nu mai are tihna de a citi romane de atmosferă, când realitatea bate și ficțiunea și supra-realismul, iar imaginația e depășită prin ce poate face un simplu telefon celular, de exemplu, care te poate transporta oriunde, în istorie și în spațiu, printr-o simplă apăsare de tastă.
O majoritate îngrijorătoare de populație adultă din Statele Unite nu mai citește de mult cărți. Din lipsă de timp, lipsă de curiozitate, ori de exercițiu. Însuși președintele de acum afirmă cu mândrie că nu a citit nicio carte. Un deficit de atenție sau o bravadă pentru a câștiga suport electoral. Cultura, educația, lecturile sunt asociate unei elite care merită cel mult disprețuită ca fiind purtătoare de virusuri intelectuale perturbante pentru mințile înțepenite. Presa liberă este și ea decretată inamicul poporului. A privi adevărul în față nu e de niciun folos, când ai de susținut utopii și farse. Pe fondul acestei stepe culturale încep să crească ciulinii ideologiilor naționaliste, iar stepa se întinde cu repeziciune oferind un teren numai bun proliferării teoriilor conspiraționiste și deformării realității.
Câte realități ar fi? Nenumărate. Fiecare individ proiectează în afară propria lui realitate. Cu alte cuvinte, cum vede el lucrurile reprezintă realitatea lui personală, un fel de mică religie pe care și-o creează, în care crede, și pe care vrea să o apere. Cuvântul magic este a crede. Ceea ce fiecare crede în particular poate să nu aibă nicio legătură cu realitatea în sine. Și mai e un verb definitoriu: a vedea. Fiecare vede altceva în aceeași realitate, în funcție de așteptările sau de convingerile lui. Asemenea optimistului care vede paharul pe jumătate plin și pesimistului care îl vede pe jumătate gol. Realitatea în sine, de fapt, există doar în absolut, într-un mediu steril. Practic există doar interpretarea realității, modul în care fiecare se raportează la lumea din afară, prin propriului său sistem de valori.
După unii, realitatea ar fi acel ceva care nu dispare atunci când nu mai crezi în el. Perspectivă înfricoșătoare, adică fantasmele noastre vor supraviețui și după ce ne vom lepăda de ele. Vor continua să plutească la nesfârșit, infestând aerul cu bule mistice până ce confuzia și haosul vor lua totul în stăpânire. Alte teorii spun că dacă încetăm să mai credem în ceva, acel ceva dispare. Variantă mai încurajatoare. Chiar dacă te mai bântuie ceva timp, un coșmar se disipează când te trezești a doua zi dimineața la așa-zisa realitate.
Lucrurile se complică și mai mult grație performanțelor tehnologice care pot scoate din realitate orice, sau o pot modifica după voie. Inteligența artificială a dus la crearea unui realități paralele, și ea artificială, în care lumea mașinilor și roboților imită lumea oamenilor, interacționează cu ea, ba chiar intră în competiție și poate sfârși prin a o depăși. Dincolo de utilitatea performanțelor atinse prin aplicarea inteligenței artificiale în domenii tehnice, electronice și industriale, viitorul pare să ascundă reformularea matricei umane. Studiile arată că, în câteva decenii, nu foarte multe, oamenii vor face mai mult sex cu roboții decât între ei. Un film pe care l-am văzut în urmă cu ceva timp, Children of Men, mă urmărește încă. Nu se mai nășteau copii pe pământ. O poliție universală încerca să țină sub control teritorii ocupate cu lagăre de emigranți, într-o apocalipsă socială dominată de frică și violență. Semnele unei evoluții marcate de recesie sexuală, criză demografică, depresii economice globale, spaima de venetici și respingerea oricăror diferențe se fac deja simțite…
În sistemele totalitare, pentru a supraviețui înăuntrul cuștii, în spatele zidurilor, oamenii își găsesc supape de rezistență în forme de libertate interioară. Resping realitatea crudă, dură și aleg să trăiască cu iluzia unei realități imaginate; învață să recunoască adevărul trucat, dezinformarea și realitatea fardată propagandă pe canalele oficiale. În lumea liberă însă, lucrurile stau puțin diferit. Aici oamenii au garda jos, nu și-au format abilitatea de a recunoaște semnele realității deformate de discursuri politice duplicitare, au încredere în instituții democratice și în autoritate.
Doar că democrația nu este o fortăreață pregătită să înfrunte orice convulsii istorice. Azi, mai mult ca oricând, se vorbește despre fragilitatea democrațiilor vestice pe fondul ascensiunii la putere în multe state a extremei drepte. Și odată cu ea, ia naștere o realitate alternativă, bazată pe fapte și știri alternative, propagate de mass-media partinică, prin site-uri și rețele de socializare în care teoriile conspirațiilor capătă credibilitate, iar adevărul este trunchiat, denaturat ori citit pe invers, în funcție de interesele politice de moment.
Realitatea alternativă este liniștitoare, oricât ar fi de supra-realistă, pentru cei îndoctrinați politic. De aici la populism, intoleranță și respingerea diferențelor nu e decât un pas. Izolaționismul urmează globalizării, divizarea se opune uniunilor politice și economice internaționale, sunt identificați dușmani, unii inventați, pe criterii confuze – presa independentă, marile corporații, emigranții etc. Realitatea alternativă indusă maselor generează în timp mișcări sociale și mentalități de care liderii politici aflați la pupitrele de comandă se vor folosi pentru a dezbina populații, a deregla echilibrul și a crea o altă ordine mondială.
Dintre toate realitățile posibile, cea mai spectaculoasă este, cu siguranță, cea virtuală – realitatea visurilor și imaginației, a scufundării mentale în lumea tridimensională, a simțurilor și percepției, unde orice devine posibil, palpabil și intens vizual. Realitatea virtuală este nu doar regina divertismentului, ci grație noilor tehnologii computerizate este folosită în medicină, pentru reabilitarea fizică, psihică și cognitivă ori în controlul durerii. Artă a simulării și disimulării realității, VR – cum este cunoscută – poate oferi experiențe atât de intense, încât creează uneori senzația de teleprezență.
Poți să pilotezi un avion sau să sari cu parașuta în propria sufragerie, ori să te întâlnești efectiv cu cineva aflat la mii de kilometri depărtare, să-i simți respirația și mirosul. Poți chiar să ai o teleexistență unde ce îți imaginezi ajungi să crezi că e adevărat. Asta îmi amintește de anumite conturi pe rețelele de socializare în care un utilizator își inventează o existență de excepție, cu o biografie de succes, selfie-uri în care pretinde fericirea, călătorii imaginare, locuri de muncă prospere, mii de prieteni, virtuali și ei. Nu se mai cheamă impostură, ci existență virtuală, un mod de a-ți etala visele împlinite, fără să le trăiești cu adevărat. Fenomenul ar fi însă dezolant, spun psihologii, un mod de a camufla singurătatea, depresia și alienarea, sau a le exacerba.
În fine, realitatea augmentată este o extensie a realității virtuale. Un fel de exagerare la pătrat, o dimensiune pantagruelică a unei pseudorealități în care orice sistem de măsură este iluzoriu. Dacă cerul e limita, până unde se poate ajunge cu mintea?
