Denisa – Niciodată n-ai să fii mai frumoasă!

Ieşi din viaţa mea! – 13

Şi-a dat deama că-l iubeşte pe Alex Ţone când s-a dus a doua zi la serviciu şi toate i s-au părut şi mai anoste decât le ştia, fără noimă. Se întreba cum o să-şi petreacă toată viaţa cu căştile pe urechi, ascultând întrebări stupide şi oferind răspunsuri la fel de stupide, când în timpul ăsta putea să se bucure şi să iubească. Puţin îi păsa dacă va fi concediată, s-ar fi simţit liberă.

• Eşti nebună! îi striga Tabita. Nu te gândeşti cât de greu găseşti azi un job? Trebuie să ţii cu dinţii de el!

Ridica din umeri, de parcă era vorba de o persoană străină.

Singurul care i-a dat dreptate a fost Alex.

• O să ne descurcăm, zicea. N-are rost să vorbim despre ceva ce nu s-a-ntâmplat.

Se uita la el uluită, folosea un plural cu care nu era obişnuită şi nu-i vedea sensul.

• O să ne căsătorim şi tot ce am îţi aparţine şi n-ai de ce să-ţi faci griji.

Asta a fost tot. O cerere în căsătorie neaşteptată. Nu se gândise niciodată că aşa se vor petrece lucrurile, deşi îşi imaginase de nenumărate ori cum o să se îndrăgostească de un bărbat şi cum o să-i cadă el la picioare şi o să vrea să fie a lui şi or să facă o nuntă cu sute de invitaţi care o vor conduce la caleaşca alunecând ca-n basme prin mijlocul Bucureştilor. Oraşul pe care nu-l cunoştea.

Nimic din toate astea nu s-a-ntâmplat, nici caleaşcă, nici sute de invitaţi, doar o mână de oameni, iar ei nu-i săreau în ochi decât Claudette, Angela şi Tabita, roşii de emoţie în rochiile lor de mătase roşie, lila şi verde praz, cu decolteuri generoase, lungi până la glezne, decupate din revistele glossy. Trecătorii se retrăgeau din faţa alaiului uimiţi de nunta mică, câţiva au aplaudat, o mireasă îmbujorată, cu chipul plin de pistrui spălăciţi, strălucitoare şi strângând la piept un buchet de crizanteme cărămizii, un mire coborât din filmele pe care le văzuseră cu toţii şi pe care le tot revedeau la televizor, un singur cavaler de onoare îndesat şi chipeş şi trei domniţe svelte care păreau să aparţină unei poveşti, sigur vor fi fost regine ale frumuseţii cu formele lor perfecte, alese în ceremonii fastuoase sau urmând să fie alese. Cum să nu te opreşti din drum să priveşti? Micul alai a fost întâmpinat de un cor de bărbaţi care cutremură pereţii bisericii vechi, cântul reverbera sub bolta proaspăt pictată, li se făcea tuturor pielea găină, preotul cânta şi el cu o voce răsunătoare de bariton care acoperea tunetele ce se porniseră afară, semn divin, nu putea fi decât semn divin, ploua pe neaşteptate cu găleata când preotul cu chipul grav i-a pus Denisei coroana pe cap, cu nişte mâini durdulii, şi-au început să dănţuiască Isaia. Claudette, Angela şi Tabita izbucniseră în lacrimi, feţele li se boţiseră, Denisa le vedea cu coada ochiului, era furioasă pe ele c-o fac şi pe ea să plângă, arsura care-i juca în gâtlej devenise de nesuportat, dar cu niciun chip nu trebuia să lăcrimeze şi ea, domnişoarele de onoare şi-au şters discret dârele de fard, cu batiste minuscule, înainte să iasă din biserică, ploaia a încetat când s-a încheiat slujba, au ajuns la o terasă unde Denisa a dansat ca o nebună toată seara, au băut amândoi şampanie din pahare lungi ca nişte ciocuri de barză şi au tăiat un tort enorm din care au mâncat câte o bucăţică, lăsându-i-l Tabitei să-l devoreze şi când s-au retras, ploua din nou cu găleata, părul coafat dimineaţa i s-a întins şuviţe până la umeri, mătasea rochiei şi voalul i s-au lipit de piele, haina cu care Alex îi acoperise umerii era grea de apă, călca prin bălţi reci în care pantofiorii plescăiau ca nişte peşti, a ajuns acasă leoarcă, în cei câţiva paşi de la maşină, dar tot s-a simţit unică, pentru că el îi spusese:

• Niciodată n-ai să fii mai frumoasă!

Rămaşi singuri, Alex începuse să se dezbrace. A văzut-o stânjenită, a venit lângă ea, a mângâiat-o fără vorbe, făcând să alunece uşor fermoarul rochiei albe ude pe care dăduse o groază de bani şi din care se scursese o baltă la picioare şi când a rămas goală în faţa lui, tremurând uşor, deşi era cald, uşa balconului larg deschisă era acoperită de o perdea de aţă care abia flutura, a ridicat-o în braţe, Doamne, cât era de puternic, cât de uşoară se simţea, a dus-o la patul enorm care fusese al părinţilor ei şi abia atunci a început să-i şoptească, printre sărutări pe gât şi pe buze, vorbe pe care ea nu reuşea să le desluşească, iar când mâinile lui fierbinţi au început să coboare pe trupul ei, oprindu-se pe rotunjimea bogată a sânilor, pe curbura coapsei, desfăcându-i labiile neatinse vreodată de degete străine, a simţit că ia foc, a străbătut-o un fior ca un curent electric, ca un fulger, ca un cutremur, l-a strâns cât de tare a putut în braţe, contopindu-se cu el, n-a mai ştiut de ea, doar că pleoapele vulvei ei clipesc încet peste un paradis de plăcere. S-a trezit dimineaţa, minunându-se că este femeie.

Cu stânjeneală, convinsă că absolut toată lumea vede colosala diferenţă.

(din volumul „Ieși din viața mea!”, Editura Crime Scene Press, 2015)

(sursa foto: idisciple.org)