Mariana Rogoz Stratulat 
Între lumină și-ntuneric,
abisul vieții și al morții.
Noi
– clipă suspendată –
ne credem eterni
pe plaiurile sorții.
Pășim pe timp, pe pietre,
pe orizonturi arse de cuvânt,
cerșind, uitând, sperând,
că scara urcă spre locul cu verdeață.
În ziua hărăzită a fi o sărbătoare,
privim oglinda goală,
în care crește umbra,
umbra de fum,
veșnic străină,
scrum.
Între-ntuneric și lumină,
noian de lumi și de oglinzi…
