Gabriela Pachia 
— Mulţumescu-ţi, Doamne, pentru strofice gânduri —
fuioare nesfârşite-n alegorii, ajurate printre rânduri —…
De-ndată ce-ai cătat, legiuit, în hexagonale irizări,
nimic nu va mai fi scrobit, ca-n ternele poetizări…
Învelite-n tuci, înceţoşate generaţii, ce-au extras asul de pică,
pipăie harta-ntreagă printre căscatele uluci, cică
se-mpart duble cetăţenii la vernisajul norilor congruenţi,
unde bunul şi buna — faţă şi profil — s-au declarat absenţi,
la debutul bombatelor ocheane de sticlă ce visează
umblătoare statui păşind dintr-o istorie aţoasă…
Preanobili cavaleri s-au plafonat lângă ulceaua decoltată,
prea repede te-a stins vâlceaua, iubite grănicer, cotiledonată…
Ţi-ai prins sufletul între nordul mic şi nordul mare,
chintesenţele de pâine sunt invadate de protozoare…
Idei fost-au intersectate de decibeli şi vinete vibraţii,
fregatele şi-au răstignit ambrozia pe plite şi deprecaţii…
Se vând prozodiile unor meşteri de frig, hulubăriile
stau goale, se zboară tot mai aproape de bălăriile
spiritelor de vată, se crâmpoţesc filoane şi tunici,
doctrine de vanilină se-nchircesc în năravnici târlici…
„Inter arma silent Musae”. Vă-mbolnăviţi de anideaţie
chiar dacă iubirea de glie e-n perioada de graţie…
Las lumea de sparanghel să bată din tocuri deşarte —
picareştii Nori ai lui Magellan acuş absolvă Belle Arte —…
— Să-ţi dau să scrii şi-nmărmurite piramide de hârtie?
— Nu, îţi foarte mulţumesc, am guraliva de mistrie!
