Ramona Müller 
Vârful! Un vârf este de fiecare dată doar o etapă între o urcare şi o coborâre.
Joe Simpson
Geometria naturală se lasă admirată și cercetată de privirile nesățioase ale montaniarzilor. Urc câțiva zeci de metri pentru a savura imaginea Iezerului Triunghiular, denumit astfel după forma suprafeței de apă. Aflat la 2159 de metri, lacul glaciar se alimentează din izvoare subterane. Apa din lac se îndreaptă spre Cascadele Văii Rele. Îmi pare ba un triunghi echilateral, ba isoscel. După câteva formule matematice, bagaj al cunoștințelor generale, străbat laturile egale admirând o limbă de zăpadă cafenie. Suntem la jumătatea lunii august, la această altitudine zăpada se menține în anumite porțiuni până la următoarea ninsoare.
Este ora 6 dimineața. Ne pregătim de întâlnirea cu Măria Sa, Moldoveanul. Deja privind înspre vârf observăm câțiva turiști. Mulți îți doresc să prindă răsăritul magic. Aici răsăritul pare o literă alpină scriind ulterior un întreg poem diurn. La munte soarele dezvelește un evantai multicolor, aidoma unei cozi de păun răsfirate în ținutul crestelor. Vâlvătaia versanților disperseză pulberea strălucitoare în lumea de stâncă. Peste mulțimea piscurilor înconjurătoare, noi, cei veniți din Muntenia savurăm marele spectacol al minunilor alpine. Impunătorul trapez de piatră își ridică frumusețile până la nori, reunind în centrul țării Ardealul cu Muntenia, aici la Moldoveanu.
Cu spinările ușurate de greutatea rucsacurilor de ieri și cu bateriile reîncărcate luăm cu asalt traseul de bandă roșie înspre Vârful Viștea Mare (2527 metri). Prima etapă a urcușului ne conduce pe o poteca plină de bolovani la Portița Viștei (2310 metri). Corturile pestrițe par adevărate buburuze montane. Portița Viștei este cumpăna dintre două văi glaciare Viștea Mare la nord și Valea Rea spre sud. Este și cumpăna dintre două lumi fascinante. Creasta grandioasă a Făgărașului înlănțuie frumuseți inegalabile. Un amfiteatru imens de piatră, precum timpul fără moarte etalează simbolul vârstei acestor falnici munți, și nu în ani, ci doar în dragoste, respect și pasiune. De aici Iezerul Triunghiular pare și mai bine conturat liniar.
Traseul se aglomerează. Urmează o pantă abruptă spre cel de-al treilea vârf ca înălțime al Munților Făgăraș și al Carpaților românești. Vârful Viștea Mare măsoară 2527 de metri și este un trofeu alpin deloc de neglijat. De aici se ramifică spre sud cea mai înaltă creastă de munte din țară. Făgărașul e unic în România prin faptul că accesul în creastă se face prin văi lungi atât dinspre Valahia cât și dinspre Transilvania. Dacă prinzi și o vreme bună cum am prins noi, ești răsplătit cu priveliști de o frumusețe inegalabilă, care îți vor umple rucsacul cu amintiri.
Uneori calea este mai importantă decât țelul. Dar când le dorești pe amândouă e musai să împaci și capra, și varza. Fără cale nu poți ajunge la scopul în sine. Iar fără motivația intrinsecă, nu își are rost calea. Orice drum duce undeva.
În plină pandemie între Viștea Mare și Moldoveanu se circulă ca pe Valea Prahovei, „bară la bară”. O mulțime de oameni tineri, copii dar și seniori cu câte un patruped animă următorul sector. Vârful Moldoveanu pare la o aruncătură de băț. Tineri mai mult sau mai puțin obosiți își trag sufletul:
– M-au păcălit de jos. Mereu îmi spune că mai este puțin, că mai este puțin. Data viitoare nu mă mai prinde.
– Chiar mai este puțin până în vârf, încurajez un tânăr de vreo 25 de ani din Ardeal.
În față ni se arată Spintecătura Moldoveanului, o porțiune destul de abruptă în forma literei V, prevăzută cu lanțuri. Pe o lungime de aproximativ 100 de metri acest pasaj necesită pentru traversare o atenție sporită. Se așteaptă în șir indian, nimeni nu se grăbește. În fața mea un tânăr de vreo 30 de ani strigă, recunoscând un turist venind de pe peretele opus:
– Hello, Tommy! See you on this mountain, too.
– Hello, Radu! I climbed the Moldoveanu peak. It’s extraordinary. You have o wonderful country.
– Yes! Romania is not just o country of gypsies.
– I will be back soon.
Zâmbesc și chicotesc în sinea mea.
Ultima secțiune o reprezintă cățărarea spre Vârful Moldoveanu care tronează ca un suveran peste întinderile regatului montan. Străbatem cei 421 de metri rămași. O dată ajunși pe Everestul României ai senzația că ai cucerit lumea. Am urcat și pe alte vârfuri mai mari din Europa, dar aici, în țara mea senzațiile sunt altele. E lumea din care te tragi și în care ai crescut. De pe acest vârf maiestuos ai senzația că poți zbura. Am învins. Uiți de toată nădușeala și de toate eforturile depuse pentru a ajunge aici.
Cu toate că de la Viștea Mare până la Moldoveanu nu câștigăm în altitudine decât 17 metri, panorama care se deschide la această înălțime este nemaipomenită. Vârfurile Ucea Mare și Tărâța domină partea vestică alături de creasta Arpașului Mare și Vârful Podragu. Spre est se înlănțuie vârfurile Hârtopul Ursului, Gălbenele și Gălășescu.
Muntele te invită la cugetare și faptă. Am fost întrebată deseori:
– Care este cea mai frumoasă țară pe care ați vizitat-o?
– România este cea mai frumoasă țară din lume, răspund fără să stau pe gânduri.
De aici, din creștetul spațiului carpato-danubiano-pontic, Dumnezeu îmi confirmă de o mie de ori simțirea. Natura de o măreție edenică își risipește generoasă frumusețile nealterate în toate zările. Peisajul se scurge în mine. Dar cine poate reda în cuvinte minunile toarse de mii de ani în caierul de piatră? Conștienți de nobila lor sorginte, frații mai mici al Alpilor, Munții Făgăraș aduc tribut doar Geei, Mamei Pământ. Negurile se adună la sfat, apoi fiecare o ia mai pe ocolite sau pe tăpșane de aer, care încotro.
Privesc înapoi! Superlativul absolut al României este și în istorie, dar și în geneza poporului nostru. Superlativul geografic luat la pas măsoară încrederea în forțele proprii și respectul pentru munte. Ca să ajungi acolo sus, acolo unde torțele cerului se aprind, trebuie să te apropii cu credință și respect față de Carpați.
…și Făgăraș, cu piscul inimii române în sus, spre Moldoveanu!
