Calea vieții

Cuvântul e asociat cu Începutul în toate vechile culturi. În scrierile egiptene, spre exemplu, zeul Thoth, inventatorul hieroglifelor ca simboluri ale discursului divin, creează lumea rostind-o. Numeşte diviziunile timpului şi spaţiului şi ele încep să existe. Numeşte elementele, legile, mişcarea tuturor lucrurilor, dă nume formelor de viaţă. El este, conform „Cărţii morţilor egipteni“, zeul puterii cuvintelor, al verbului creator, al magiei şi al misterului mumificării. Thoth este recunoscut şi de anticii greci care îl echivalează cu zeul lor, Hermes.

Crearea lumii prin Cuvânt se întâlneşte şi în Gospel, în afirmaţia Sfântului Ion, conform căreia „La început a fost cuvântul“. Paralelismul se întinde la Upanișadele indiene (tratate filosofice datând din jurul anului 600 înainte de Christos, bazate pe şi mai vechea Rig Veda) care evocă universul ca luând naştere în urma sunetului primar, voce umană a  Principiului Etern.

În cartea sacră Popul Vuh a civilizaţiei Quiche Maya din America Centrală este relatat Începutul ca „imobilitate şi linişte în întuneric, în noapte… Apoi a venit Cuvântul…“ Cuvântul atotputernic apare menţionat de mai multe ori în Vechiul Testament, iar în tradiţia ebraică creaţia lumii derivă din motivele spirituale aflate în spatele limbajului.

 Dacă la început a fost cuvântul, despicând lumina de întuneric, unind trupul cu spiritul, în cele din urmă contează sensul şi călătoria lui. Suntem daţi cuvintelor în aceeaşi măsură în care cuvintele ne-au fost date. Pe acest drum cu dublu sens poţi să parcurgi distanţe imaginare sau inimaginabile de la esenţă la descoperire, fiind în egală măsură maestrul şi sclavul cuvântului şi, rând pe rând, scufundător, magician, explorator, aventurier sau constructor.

Sentimentul că prin limbaj ne este lăsată o moștenire cu tâlc, sau că ne este dată o putere ascunsă, a marcat din cele mai vechi timpuri civilizaţii şi culturi, din Egipt în India şi Tibet, din America Centrală în Africa sau Japonia. În incantaţii, rugăciuni, imnuri şi ceremoniale religioase, sugestii şi transe hipnotice ori ritualuri magice se foloseau anumite cuvinte considerate purtătoare de forţe capabile să producă transformări naturale sau supranaturale, să spargă mistere şi să atragă miracole. Intonaţia cu voce tare sau murmurul sincopat de respiraţii şi pauze,  repetiţia cu o muzicalitate anume a unor sunete specifice şi cuvinte de forţă în formulele verbale ale mantrei, incantaţiei sau invocaţiilor se presupune că ar elibera puteri latente pe care dintotdeauna profeţi, apostoli, mistici, preoţi, şamani, vindecători, lideri spirituali şi magicieni de toate naturile le-au folosit în scopuri precise.

Egiptenii îşi imaginau cuvintele ca fiind lucruri concrete. Dacă unei persoane i-ar fi fost furate cuvintele, obiecte ale puterii personale, ea ar fi devenit vulnerabilă, expusă la orice formă de agresiune sau abuz. Teama de a-ţi pierde cuvintele de forţă echivalează în epoca modernă cu slăbiciunea în faţa formelor de manipulare prin limbaj pe de o parte, şi în alienarea cauzată de pierderea sensului profund şi intim al comunicării, pe de alta.

Anticii foloseau deopotrivă norma predictivă şi magică a cuvântului. Relaţia lor cu zeii, inexplicabilul şi moartea ca preludiu al vieţii, era rafinată de sunete şi frazări semnificante. Cuvintele erau considerate purtătoare de mari energii capabile să transmită divinităţii mesaje prin care ordinea primară să fie schimbată. Numele era şi el entitate magică, păstrându-şi puterea şi după moartea fiinţei care l-a purtat.

Există în mai toate vechile culturi încrederea în sacralitatea cuvântului coborâtor din gura Creatorului şi care odată re-rostit prin experienţa pământească, se întoarce prelucrat la El, în tentativa de a decodifica misterul vieţii.

Neatenţia noastră de azi pentru limbaj ar putea fi privită, din această perspectivă, ca o îndepărtare de Dumnezeu. Pedeapsa divinităţii de care ne înstrăinăm prin pierderea sacrului şi standardizarea comunicării este de a bâjbâi prin propriile noastre cuvinte neputincioase, îndepărtându-ne de Calea Vieţii şi pierzând Principiul Etern.

Creatorul îşi protejează misterul. Cărţile Sfinte sintetizează învăţături simple: Ridică-te dincolo de cuvânt şi vei ajunge esenţă sau, scăpând controlul, vei înnebuni. Scufundă-te în el şi vei înţelege. Te ascunzi în cuvinte şi tot prin ele te laşi descoperit.  Comunicarea e jocul în care aruncăm de la unul la altul cuvinte, ca pe nişte mingi de aer care ne pot lovi în piept, trânti la pământ ori ridica la cer.

Arta comunicării ne poate pune în armonie cu noi înşine, cu lumea, cu cele văzute și nevăzute.