Clipe cu Augustin Buzura

Cândva, prin deceniul opt, un escroc sentimental a cucerit cele mai frumoase femei din Ardeal, prezentându-se ‒ de obicei, în tren ‒ drept Augustin Buzura. Cumplită nedreptate! În timp ce impostorul se bucura de favorurile femeilor, Augustin Buzura trudea din greu, la masa de scris, şi îi alimenta cu noi cărţi succesul.

*

Ani la rând, vara, pe plaja de la Neptun, am jucat şeptic cu Augustin Buzura, în următoarea formaţie: eu în echipă cu soţia lui, Maria, iar el în echipă cu soţia mea, Domniţa. Jocul, cum se ştie, e pueril, dar, tocmai pentru că nu te obligă să gândeşti, îţi dă ocazia să schimbi replici trăznite cu partenerii, să bravezi, să te răsfeţi, să te bucuri de prezenţa alături de tine a unor oameni dragi.

De obicei, eu şi Maria îi băteam zdravăn pe Gusti şi Domniţa (nu-mi place cum sună apelativul Gusti, dar nu l-am inventat eu). Bineînţeles, dacă ar fi întrebaţi, adversarii noştri ar susţine exact contrariul. Totuşi, acesta e adevărul: îi băteam de-i snopeam. Şi nu numai că-i băteam, dar făceam (eu, nu Maria, care e o fiinţă tăcută) mare caz de fiecare victorie a noastră, anunţând-o în repetate rânduri cu surle şi trâmbițe, pentru a o aduce la cunoştinţa tuturor celor de pe plajă. În plus, cu un sadism despre care crezusem până atunci că-mi e străin, răsuceam cuţitul în rana învinşilor. Practicam o fanfaronadă cu nimic mai prejos decât aceea a lui Cassius Clay. Vorbeam cam aşa:

– Uită-te la mine, Gusti! Par un om obişnuit. Am două mâini, două picioare, ca toţi oamenii. Am un cap pe umeri, cu doi ochi şi două urechi, cu nas şi gură, ca toată lumea. Şi totuşi, totuşi. Când joc şeptic mă transform miraculos, devin regele şepticului, invincibil, inegalabil, inexpugnabil. Nu s-a născut din trup femeiesc bărbatul care să mă poată bate la şeptic!

Într-o dimineaţă Augustin Buzura a venit pe plajă cu un aer de om nedormit.

– Am dormit foarte prost, ne-a explicat el, am avut un coşmar. Se făcea că Alex, cu o figură schimonosită, malefică, cu braţele ridicate în sus şi degetele răşchirate, ca o pasăre de pradă, vine asupra mea, croncănind înspăimântător: „Par un om obişnuit. Am două mâini, două picioare, ca toţi oamenii…” Şi asta, gândiţi-vă, o noapte întreagă!

*

Am făcut greșeala să și lucrez, câteva luni, în aceeași redacție cu Augustin Buzura și să-l văd de-aproape, netransfigurat de „aerul cu diamante” al vacanței. Bucuria de altădată de a-l admira și de a face împreună cu el adevărate beții de râs s-a transformat în stupefacție  și compătimire. Reproduc o însemnare din jurnalul meu secret:

„4 martie 2010. Asist, ca în fiecare joi seara, în redacţia revistei «Cultura», la o scenă care, la prima vedere, pare paşnică, dar care în realitate este terifiantă. Augustin Buzura, în picioare, roşu la faţă, cu ochelarii aburindu-i-se mereu, îi dictează Angelei Martin, care stă pe un scaun în faţa calculatorului, articolul său pentru prima pagină a revistei. Cunoscutul scriitor are, în mod surprinzător, o atitudine umilă, în timp ce femeia de la computer, gravă, îmbrăcată în negru, pare o instanţă supremă, intransigentă. Augustin Buzura citeşte din manuscrisul care tremură uşor în mâna lui câte o propoziţie şi se uită temător-întrebător la Angela Martin. Ea nu se pronunţă imediat, se încruntă, clatină din cap şi dă verdictul:

– Nţ! Nu-mi place!

– Ce anume? întreabă Buzura.

– Cum sună… E prea…

Angela Martin nu poate niciodată să explice ce anume nu-i place. Dar are un aer superior-visător ca şi cum textul ar trebui să arate… cu totul şi cu totul altfel.

Când cere înlocuirea unui cuvânt anume, pentru că „… nţ… e nu ştiu cum…”, nu găseşte decât cu efort o altă variantă. Lipsită de simţul limbii, se chinuieşte minute în şir, se gâgâie şi se mâmâie, până când, într-un sfârşit, rosteşte ceva. De obicei înlocuieşte cuvintele grele, bolovănoase, adică tocmai ceea ce dă forţă scrisului lui Augustin Buzura, cu neologisme din limba nu de lemn, ci de material plastic a comentariilor politice de azi. Iar scriitorul, dominat în mod straniu de femeia în negru, acceptă, cu capul plecat, această castrare a textului său.