Costel ZăganCostel Zăgan
07.09.2020

Scrisorile unui profesor de română

Dragi Copii,

 

După ce nu m-am săturat de frumusețile muntoase, verzi și proaspete

ale Brașovului, întorcându-mă acasă, mi-am dat seama că nu-mi cunosc

satul.

Satul

în care

m-am născut,

am copilărit,

am învățat,

am iubit,

m-am căsătorit,

și,

iar am iubit

mai bine de jumătate de secol.

Mileniul doi, respectiv, trei.

Europa.

România.

Botoșani,

Albești,

Tudor Vladimirescu.

 

***

 

Centrul lumii mele: poetice, prozaice și critice.

După Titu Maiorescu, însă avându-L mereu în față – pe Eminescu –

modelul meu absolut.

Prin urmare, o adevărată operă de artă vie.

Cu oameni.

Case.

Drumuri.

Și

multă, multă bucurie.

Bucuria de-a exista.

Bucuria de-a învăța:

Unu plus unu nu este egal cu doi.

Unu plus unu este egal cu noi.

Noi – niște copii, pur și simplu.

 

(din „Scrisorile unui profesor de română”)