Costel Zăgan 
Dragi Copii,
După ce nu m-am săturat de frumusețile muntoase, verzi și proaspete
ale Brașovului, întorcându-mă acasă, mi-am dat seama că nu-mi cunosc
satul.
Satul
în care
m-am născut,
am copilărit,
am învățat,
am iubit,
m-am căsătorit,
și,
iar am iubit
mai bine de jumătate de secol.
Mileniul doi, respectiv, trei.
Europa.
România.
Botoșani,
Albești,
Tudor Vladimirescu.
***
Centrul lumii mele: poetice, prozaice și critice.
După Titu Maiorescu, însă avându-L mereu în față – pe Eminescu –
modelul meu absolut.
Prin urmare, o adevărată operă de artă vie.
Cu oameni.
Case.
Drumuri.
Și
multă, multă bucurie.
Bucuria de-a exista.
Bucuria de-a învăța:
Unu plus unu nu este egal cu doi.
Unu plus unu este egal cu noi.
Noi – niște copii, pur și simplu.
(din „Scrisorile unui profesor de română”)
