Un spectator atent, un regizor sever

Mi se întîmplă adeseori și acum să rămîn consternat, să înmărmuresc, să îngheț literalmente de rușine (să-mi crape cu alte cuvinte obrazul în contul unor vremi de mult apuse) amintindu-mi de ce eram în stare să spun și să fac în copilărie. Spirit critic, autocontrol, frîne interioare, minimă luciditate? Nici pomeneală de așa ceva! Aflîndu-mă de pildă într-o seară la Telefoane, în birou la tata (venisem, împreună cu sora mea, „să-l luăm”), m-am trezit dintr-odată deschizând gura și rostind cu o voce visătoare, dar nelipsită de forță, încât ceea ce am spus s-a auzit limpede în toată încăperea (unde se găseau și alte persoane, telefoniste, oficiante, funcționare de la ghișeu): „Ce bine că o să mergem acasă și o să mîncăm!” Tata s-a aplecat spre mine și m-a mustrat în șoaptă, foarte jenat și, în curînd, într-adevăr, am plecat tustrei acasă („ca să mîncăm”). Am mai făcut desigur și altele, și mai și; pînă cînd, într-o zi, pe la 13-14 ani m-am pomenit cu un fel de oglindă în cap. Adio naivitate, spontaneitate, iresponsabilitate, volubilitate… Epoca „ce-i în gușă și-n căpușă” s-a încheiat brusc. Ce-i în gușă rămînea acolo de acum încolo în gușă, încuiat cu șapte lacăte. Tot ce spuneam sau făceam, tot ce voiam să spun sau să fac se reflecta în acea oglindă. Care pe lîngă că (mă) reflecta, (mă) dirija. Mă procopsisem nu numai cu un spectator extrem de atent, ci și cu un regizor foarte sever. Un fel de „șef”. Nu mai eram de capul meu. Intrasem la stăpîn. Mă luase în primire conștiința. Frînele ei trebăluiau de zor, cu efecte amestecate, și pozitive și negative. Nu mai spuneam prostii în gura mare ca înainte, dar parcă mă prostisem altfel. Dacă, de pildă, stăteam de vorbă cu cineva, „oglinda din cap” îmi arăta, firește, imediat că stau de vorbă cu acel cineva, împrejurarea că eram conștient că acum îl ascult mă împiedica să-l ascult și împrejurarea că eram conștient că acum îi vorbesc mă împiedica să-i vorbesc. „Realizam” discuția, realitatea discuției ca fapt, dar nu mai eram în stare nici să înțeleg, nici să mă exprim.