Veronica BalajVeronica Balaj
31.08.2020

Vinovata dualitate

Îngerul chemat anume,

stă așezat pe un prag de lume

cerne un vis, alungă un vis,

începe să ningă a pustiu,

nisipul, ce coamă de leu înfometat,

Doamne, lumea nu mai stă pe roțile sale

a sărit de pe șine,

iubirea-i din ce în ce mai distilată

îndoită cu apă chioară,

oricum nu ajunge fiecăruia

de-aceea urlă turbată

absența iubirii, Doamne,

îi  usucă gâtlejul, venele, glasul,

mai ales femeile nu înțeleg

cum de au primit o cantitate limitată?…

De dragul ei  își vopsesc părul, sprâncenele,

își doresc un al treilea ochi,

pentru cine  altcineva

atâtea marafeturi, mătăsuri, dichisuri

și ploi inventate

și lacrimi de rezervă

la întâlnirile mult așteptate?

într-un acord duplicitar cu luna,

și-au încondeiat priviri celeste,

păcat desigur

din râsul lor, răsar păduri

și buruieni de leac,

știu ele, știu, că mijlocesc

răsuflarea ta divină

pentru renașterea din univers

învață repetarea existenței din mers,

la infinit repetarea,

scornesc chiar o matematică proprie,

spre binele odraslelor zămislite

uitând că viața,

numai tu o pui în ecuație

și încheind astea de făcut,

Iubirea le-a și părăsit

poartă însă dogoarea întrebării

n-ar fi fost mai alintate

dacă le-ai fi vrut  create

înainte de Adam?

Asta n-au cum să o schimbe…..

 

Pe bărbați, mă tem că

numai tu îi poți struni

se înfruptă și ei din  licoarea

cu gust de miere

și stea arsă în cădere

la răscruci neîmplinite,

întră în jocul de-a patimile îngăduite

zaiafeturi, praștii,  halebarde,

arme de foc, rachete și alte lighioane,

pământul,  narațiune evanghelică,

îl cred teren de manevră

pentru izbânzi

de-aceea, în urma observației

precum se cade, am purces la rugăciune,

izvodește, Tată Ceresc,

pentru femeile din lume

o  nouă mare cu semințe de iubire

din  ochiul  tău  edenic,

răsărind

fără de măsură-n timp,

din viață-n viață trecând!