Cristina CrețuCristina Crețu
30.08.2020

Martor mincinos

Când murea cineva, i se cărau apele, o fată până-n doisprezece-treisprezece ani în fiecare dimineaţă scotea apă în două găletuşe şi ducea apă proaspătă vecinilor.

În joia de dinaintea pomenii de 40 de zile, se dezlegau apele mici, iar în sâmbăta pomenii, apele mari. Fata însemna pe nişte nuiele de salcie numărul zilelor. Apoi, la dezlegare, erau frânte şi aruncate într-o fântână. Pentru acest ritual era nevoie de un martor, de un copil. Aveam vreo trei ani şi baba Dina a dezlegat apele unui mort. Mama mi-a povestit că atunci când am fost întrebată „Cristina, eşti martoră că X a cărat apele lui cutare?”, întrebare care mi se punea de trei ori şi la care trebuia să răspund afirmativ deasupra fântânii, am apucat să răspund o dată şi s-a auzit ecoul din fântână, m-am speriat şi am fugit. Abia m-a adus mama înapoi să se încheie ritualul, iar pentru mărturia mea falsă, baba Dina mi-a dat o cană metalică. Eram mărişoară, eu uitasem toate acestea, mama mi-a zis într-o zi ,,Uite, asta e cana pe care ai primit-o când ai fost martor mincinos.”