Mariana Rogoz Stratulat 
Astăzi, am ascultat pădurea,
cum își țesea veșmântul
din amintiri și umbre,
din firave iubiri.
Din când în când, el, Vântul,
îi risipea cenușa
multelor despărțiri.
Pe frunzele uimite, Dumnezeu scria
povești cu anotimpuri
și păsări ce cântau,
cu iele ce dansau în calea celor
rătăciți,
cu anii ce-au trecut peste
copilăria mea,
poemul interzis –
iubirea dintre un copac și-o stea.
Astăzi, la marginea pădurii,
culeg ierburi de leac;
desculț, prin iarba udă,
mă caut în frunzele ce tac.
