Silfidă

am să construiesc, spuneai,

o scară suprareală

pentru tine

în absurd

poate înțelegi mai bine

cum devine iarba fân, apoi

îți voi scrie ție

de ce sunt așa străin, când eu

ți se par pe lume

chiar un pic mai trist, Orfeu

mi-ai rămas în amintire

– îți spuneam desigur ieri –

o legendă sau poem

ce cu drag am pentru tine,

îl parcurg atent, însemn

idei clare-n paragrafe, imagini

ușor răsturnate, o lume

harnic tivită cu fir de argint pe margini

Dar acolo eu nu sunt.

Nici nu știu cu cine

ai trecut păduri și ape, eu pe-acolo

n-am fost, zic,

poate că eram silfidă…

dar nu vreau să contrazic.