Cristina Crețu 
M-am întors aseară din Deltă. În perioada 19-22 iulie, la Maliuc, a avut loc Tabăra de creaţie „Grai românesc la porţile Deltei”, un eveniment desfăşurat la cote înalte, aşa cum bine îi stă unui eveniment internaţional. Am răspuns cu bucurie acestei invitaţii, mai ales că am primit o mână de ajutor de la prietenii mei. Sinceră să fiu, nu m-aş fi descurcat fără ajutorul lor preţios! Le mulţumesc din suflet şi îi asigur că au toată recunoştinţa mea!
Mi-am luat cu mine singurul exemplar din „Iarna dintre noi” şi vreo zece „Temple”. Şi inima, gata să culeagă din razele prieteniei.
Am ajuns la Tulcea la ora prânzului. Dunărea ni se arăta în toată splendoarea sa. Apa verzuie se unduia lin, furând ici-colo din lumina soarelui. Păsări albe tăiau aerul. Peste un timp, a sosit şi vaporul „Moldova”. De-acum, pătrundeam în lumea apelor şi părăseam uscatul. De-o parte şi de alta a Dunării, maluri îmbrăcate în pietre. Sălcii umbroase, cu trunchiuri groase, străjuiau malurile. Dincolo de ele, copaci de plută se înălţau cu semeţie către cer.
Sălciile bătrâne erau tăiate la un metru deasupra pământului într-un proces de primenire, iar din trunchiul rămas crenguţele crescute păreau ca nişte pămătufuri verzi. Vaci grase păşteau liniştite. Casele erau rare şi acoperite cu stuf. Unele locuri păreau pustii. Câte un perete amintea că acolo trăiseră cândva oameni. Am intrat pe braţul Sulina. Prima oprire a fost la Partizani. Lângă uşile joase de metal, închise cu un ivăr, stătea rezemat un sac de porumb. Mai încolo, un sac de ardei. Cutii uriaşe, cum ar fi frigidere sau altă aparatură electrocasnică, erau aşezate spre mijlocul vaporului. În Deltă, şi pâinea este adusă cu vaporul. Pescari ieşiţi în bărci din fibră îşi încercau norocul. Când treceam prin dreptul lor, ridicau o mână în semn de salut.
A două oprire a fost la Maliuc. Cum s-ar spune, am sărit din vapor direct în hotelul „Salcia”. Ne-au fost repartizate camerele. Eu am stat cu poeta Mariana Kabbout. Fereastra avea plasă de ţânţari. În curtea vecină era o terasă mică. Pe iarba arsă, stăteau înşirate utilaje agricole vopsite în negru. Am recunoscut o prăşitoare, un plug şi o grapă. Exact ca la noi, în Teleorman. Lipsea calul. Mi-am amintit de Leana noastră când mergea cuminte printre rândurile de porumb…
Am ieşit la masă. Am fost serviţi cu peşte la cuptor şi mămăliguţă. Am băut vin alb, rece ca gheaţa. Doi mari artişti ne-au încântat sufletele: de la Chişinău, domnul Nicolae Paliţ, şi din România, Ciubotaru Cornel-Ionuţ, câştigătorul trofeului „Staruri gălăţene”, un alt eveniment Grai românesc. Am jucat hore, sârbe, am dansat.
A doua zi, de Sfântul Ilie, am mers la biserica Sf. Ilie, puţin mai sus de hotelul nostru. Am scris un pomelnic pentru vii şi morţi. La mine, lista morţilor era mai lungă decât cea cu numele celor vii…
Am ieşit cu barca pe Dunăre. Am stat lângă poeta Aura Dan şi lângă soţul ei, Dan Nicolae. În faţa lor, actorii Magda Băcescu şi Ştefan Apostol, soţul ei, iar pe celelalte două rânduri din faţă, scriitori şi profesori de la liceul teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad. Proprietarul bărcii era Cristi, de 38 de ani. Cum am păşit în barcă, ne-a întins fiecăruia câte o vestă. Aşa purtam şi la caiac. Când şi când oprea barca şi ne oferea explicaţii: „Aceştia sunt cormorani. Acela e un stârc de apă. Aceea e o egretă…”
Un şarpe înota cu gâtul întins. La un moment dat, am văzut în mâna lui Dan o lipitoare. Se agăţase de un deget şi rămăsese întinsă. Prădătoare mică. Un miros specific răzbătea dinspre apă. Sălcii bătrâne, cu rădăcini dezvelite, păreau că fug spre maluri. Cristi a oprit barca. S-a aplecat şi a cules un nufăr alb. I l-a dat Aurei. Toţi am sărit să-l fotografiem. L-am mirosit. Mirosea a baltă. Când am ajuns lângă un covor de nuferi galbeni, a cules unul, iar din tulpina unei frunze, rupând-o în bucăţi egale, a confecţionat un soi de colier. Nufărul galben mirosea frumos. Am trecut pe lângă bărci de pescari. Ne zâmbeau şi ne salutau. Oamenii Deltei sunt atât de prietenoşi! Mai vedeam câte o plasă în apă. Într-o plasă, era un singur peşte. Alte plase stăteau pe stuf, la uscat. Lintiţa galbenă-verzuie plutea spre rădăcinile sălciilor. Am ajuns într-un loc unde vedeam numai apă. Apă, cât vedeai cu ochii. Câţiva pelicani se apropiaseră de barca unor pescari. De-acolo, am făcut cale întoarsă. Au trecut pe lângă noi două caiace. Când le-am văzut, mi-au dat lacrimile. Et in Arcadia ego…
La hotel, a început praznicul oferit de către biserică. Atunci când a venit, părintele Milea ne-a binecuvântat şi ne-a dăruit câte o iconiţă. Mi-a venit să plâng. În faţa oamenilor curaţi plâng, eu aşa fac. Mai erau şi alte feţe bisericeşti. Era şi preotul cazacilor din România. În lumea noastră modernă, familiile lor, preotesele şi copiii lor ofereau un tablou de cuminţenie. M-au impresionat.
Masa a fost îmbelşugată, aperitiv, ciorbă de peşte, friptură de pui, sărmăluţe în foi de viţă, friptură de porc, prăjituri de casă, vin alb. A trebuit să mai refuz din ele. Poeta Olga Grigorov a pregătit o ciorbă de peşte de poveste! Ştiţi cum se spune, „Du-te-n Deltă, dacă vrei să mănânci o ciorbă adevărată de peşte!”
Fete şi femei lipovence, îmbrăcate în rochii lungi, turcoaz, cu năframe albe în mână, ne-au cântat. Un cazac purtând o cămaşă cu guler mic şi cu şnur peste talie cânta la armonică. Un copil avea o armonică din plastic. Bătea ritmul cu piciorul, precum cazacul mare. Au cântat şi artiştii noştri. S-au recitat şi câteva poezii. Târziu, în noapte, ne-am dus spre camerele noastre, cu sufletele pline de frumos. A doua zi era Gala.
Scriitorul şi editorul Trandafir Sîmpetru împreună cu poeta Liliana Liciu au pregătit aşa cum se cuvine acest eveniment internaţional! S-au lansat şi două antologii ale editurii Liric graph, „Literatura de ieri, de azi şi de mâine”, coordonator scriitoarea Maria Filipoiu, şi „Iubiri înrourate”, coordonator poeta Liliana Liciu. Aşezate pe tricolorul românesc, medalii cu inscripţia „Tabăra de vară Grai românesc LA PORŢILE DELTEI Maliuc 2017”. Alte trofee şi diplome erau aşezate pe masă. Fiecare scriitor a venit şi şi-a prezentat activitatea literară. Eu am citit poezia „Am văzut o stea” din volumul „Iarna dintre noi” şi povestirea „Ghiocel” din volumul „Temple de trei zile”. Am spus cum am început să scriu de frica morţii. Editorul şi scriitorul de la Chişinău, Iurie Miron, ne-a oferit cărţi. Am făcut poze şi am primit cărţi de la poetele Aura Dan şi Liliana Badea. Toţi aveam sufletele pline iarăşi de frumos. Am urmărit programul artistic. Trupa de copii „Youshine” ne-a încântat pe deplin. În timpul liber, fetele din trupă pictau. O fată pictase apusul pe Dunăre. Pietrele sure de pe maluri, stuful şi apa sub aurul negru al apusului.
După Gală, ne-am dus să ne plimbăm prin Maliuc. Am mâncat corcoduşe roşii şi galbene direct din copaci. Lângă un copac, am văzut o lotcă putrezită. Parcă plângea. A fost singura lotcă pe care am văzut-o. În Deltă, barca din fibră e regină.
La nouă şi jumătate, în dimineaţa următoare, vaporul „Moldova” a venit să ne ia. Când ne-am urcat, un bărbat descărca nişte navete cu pâine. „Pâine, pâine proaspătă!”.
Tocmai făcuserăm o poză de grup, tocmai ne prinseserăm într-o imagine emoţiile şi bucuriile. Le luaserăm cu noi, pe vapor, şi, de-acum, aveam să le ducem fiecare locului de unde venea, după cum a rânduit Dumnezeu.
Vaporul „Moldova” ne luase din Maliuc şi ne ducea spre Tulcea. Priveam ultima dată casele şi încercam să ghicesc felul vieţii oamenilor locului. Rufe întinse se uscau la soare. Câteva trepte de ciment coborau spre apă. O barcă de fibră se legăna uşor la mal.
La umbra unor sălcii, un copil blond prindea peşte cu undiţa. Să fi avut cinci-şase ani. Cred că pescuitul înseamnă pur şi simplu viaţă, în Deltă. Mai încolo, pe două şezlonguri, două doamne de la oraş ne trimiteau bezele. În spate, se vedea o vilă impunătoare. Viaţă frumoasă! Mi-a plăcut faptul că împrumutaseră acelaşi sentiment de bucurie pe care îl aveau localnicii când vedeau oameni străini locului.
Tulcea e un oraş micuţ, ce părea că răsărea din apă. Lângă mal, era acostat un vapor străin, „Prinzessin Isabella”. La ţărm, ne-am dus să bem o bere neagră, să ne omorâm timpul, în aşteptarea trenului. Localul, cu pereţii albi ca laptele, cu tavanele îmbrăcate în stuf, avea un aer oriental. Am stat pe canapele pline de perne mici, viu colorate. La baie, lavoarul era făcut manual, cu mare artă. Am ieşit la o ţigară. Căldura mă copleşea. Când m-am întors şi mi-am reluat locul pe canapea, îmi venea să iau un pui de pernă în braţe şi să dorm visând la poveştile Şeherezadei. Ziua era albă ca o cadână în văluri albe, unduitoare.
Trenul micuţ, cu numai două vagoane, ne-a dus spre casă. Într-o vreme, am aţipit. Când mi-am deschis ochii, baloţi cilindrici de paie umpleau câmpul auriu. În mine, se rostogoleau amintirile…
23 iulie 2017
Bucureşti
(finalul cărții „O carte pentru primăvara mea”, ed. Eikon, 2017)
