Mariana Rogoz Stratulat 
ascultă-mi lumina
cum cerne uşor
chemări
de departe,
chemări
dintr-un gând…
*
priveşte
la umbra iubirii
căzute
în fumul roşiatic al uitării
şi hrăneşte-te
cu seninul jilav
al primului sărut…
*
ascultă-mi şi mersul
ce duce la zborul
căzut
în genunchi
pe vremuri
ce mor…
*
priveşte
la copacul adormit
în adâncul fântânii
şi adapă-te
cu alergarea timpului
prin seva pământului…
*
ascultă-mi cărarea
cum leagănă paşii
pierduţi
în uitare,
găsiţi
în amurg…
*
priveşte
la flacăra muribundă
din ochii fugiţi
în văzduh
şi salvează-te
de atingerea
fantomelor îndrăgostite
de răsucirea zborului…
*
…ascultă ruperea timpului,
privește căderea mărilor,
ascultă umbra destinului,
privește netezirea ierburilor,
ascultă nemărginirea veșniciei….
…privește… ascultă… privește…
(din volumul „Suflet de cocor”, ed. PIM, Iași, 2011)
***
Poeta Mariana Rogoz Stratulat îşi clamează versurile asemenea preoteselor care clamau imnuri spre Afrodita sau Nemesis, într-o anume şoaptă de şipot de la poalele muntelui. Apa acestui şipot pare a avea conştiinţa că mai devreme sau mai târziu va reuşi să devină fluviu. Tot astfel de vis se poate decoda şi din această plachetă Suflet de cocor ce se avântă în zbor spre inima cititorului. Mariana Rogoz Stratulat reuşeşte să se impună prin aceste versuri ca o poetă de o sinceritate specială.
Emilian Marcu, Vitrina Cărţilor, în rev. Convorbiri literare, decembrie 2012, nr. 12 (204), pag. 185
Foto: Cristi Șerban
