Mariana Rogoz Stratulat 
***
Eu mi-aş dori să fiu cometă
să-mi pierd trecutu-n univers,
să stau cu luna la şuetă,
să mă ascund în timp, în vers.
Eu mi-aş dori să fiu pământul
să-mbrăţişez o rază de la soare,
să şlefuiesc uitarea şi cuvântul,
să dorm în noaptea care moare.
Eu mi-aş dori să fiu nemărginirea
să mă arunc – durere – într-un vis,
să fiu chemarea şi iubirea
tăcerilor din paradis.
***
Sonata lunii a murit în dor,
a plâns cu rouă-ncetişor,
a împletit lumini amare,
a descântat aripi cu soare.
Şi-am devenit o parte din sonată
pe care-o uită timpul câteodată
în răzvrătirea clipelor pierdute,
în cântul pietrelor născute,
născute pe furiş în cuib de cuc
rămas pe lume singur şi năuc.
Şi-am devenit o parte din sonată
la vis şi doruri condamnată,
să zbor cu îngerii spre sfere,
să fiu sămânţă şi-adiere,
să fiu sărut amestecat cu jale,
să fiu femeie cu ochii de migdale.
(din volumul „Tăcerea fumegândului cuvânt”, editura PIM, Iași, 2010)
***
Poemele ce alcătuiesc „Tăcerea fumegândului cuvânt” nu au titluri, ceea ce creează impresia unui rotund liric, un rotund de iubire în vers. Mariana Rogoz Stratulat creează tablouri miniaturale încântătoare din cuvinte alese, bine potrivite, inspirate. Unele au caracteristicile pastelului clasic, cu inserţii autoreferenţiale. De altfel, fiecare poem are în centru persoana autoarei şi un virtual iubit.
Şi dacă poeta picură lacrimi în cuvânt şi un strop de dor în despărţire este pentru că: „Sonata lunii a murit în dor…”
Toate poemele acestui volum dezvăluie o fire sensibilă, însetată de frumos, tinzând către sublim, pe care doreşte să-l împărtăşească tuturor, din generozitate şi iubire de oameni.
Cezarina Adamescu, Întâlniri definitorii, ed. InfoRapArt, Galaţi, 2015, pag. 176 – 180
