Călin Neacșu 
trei sori s’au căznit să topească
o lumânare cocoșată de preasfințenie
de când de înviere
feștila îi mirosea amoarte
așa zăcândă
așa ceruită în căușul palmei
unei băbuțe care
prin vederea știrbită de rugăciuni costelive
molfăia strâmb
lucindu’și auzul ascuțit
precum lama coasei tale iubito.
anul asta nu mi’ai înflorit, sânziano,
agelozindu’mi pedeapsa
pentru că lup muritor m’am încumetat
să mă oglindesc aiubire
în luna ta cea plină.
