adormisem cu setea de albastru
și visam ape limpezi, izvoare,
visam
carafe din care sorbeam
cerul toamnei cu râuri pufoase,
curgând
eram o mare învolburată în
lacrimile zilei
aerul umezind, setea alinând
în cuptoarele timpului dezveleam
acoperișuri
sensurilor desprinse
printre dimineți răsfrânte
în roua de cristal
să crească trandafirii –
mă subțiam într-un fir de ploaie
așa că de ceva timp visul meu
prindea aripi
spre un senin de cer al unui zeu
cu suflet de aramă*