Cămaşă nouă pentru suflet (II)

Gina a venit la noi în bloc la un an după ce mi-am cumpărat eu apartamentul. Şi ea avea un băiat, ca şi mine, dar, spre deosebire de mine, ştia să facă bani. Avusese o tarabă în piaţă şi, într-un timp, chiar un magazin de haine din „Europa”. Într-o zi, m-am dus la ea în magazin. O doamnă în vârstă pipăia un pulover. Dintr-un gest de mărinimie, am vrut s-o ajut. Mi-am dat seama că îi era mare şi i-am zis Ginei, care tocmai intrase pe uşă, să-mi dea unul mai mic.
– Dă-te! a sărit Gina şi m-a împins.
– Ba da, doamnă, vă vine perfect, e ultimul, s-au vândut ca pâinea caldă. Uitaţi-vă în oglinda aceasta. Şi culoarea vă vine. Vă avantajează, a convins-o ea din trei vorbe.
După ce a plecat femeia, mi-a zis:
– Ce mă tot întrebai de alt număr, aici trebuie să vinzi exact ceea ce ai. Tu n-ai fler pentru comerţ, a conchis ea, cu un aer superior într-un mod evident.
Regula pentru mine era simplă. Eu am mers pe cinste. Ca la matematică. Simplu. Cumpăram piese de tractor şi încercam să obţin reduceri de preţ (aici aveam două posibilităţi: ori plăteam cu banii jos, „Jean Côté”, ori plăteam mai târziu, dar cumpăram o cantitate mai mare). Şi nu slăbeam din ochi problema calităţii. Vorba unuia de la o firmă din Canada: „Un măr e un măr, un strugure e un strugure”… Eu nu aveam afacerea mea, ci lucram pentru altul.

Adevărul e că în piaţă, ca să faci afaceri, trebuie să fii uns cu toate alifiile. Un ţigan încercase să se ducă în Germania cu trenul. Cum a plecat, aşa a şi venit. Îi povestea Ginei ce greu i-a fost să sară din tren în tren, fără bani în buzunar.
– Şi ce ai mâncat, zăpăcitule? l-a întrebat ea.
– Ce să mănânc?! Dude.

Peste câţiva ani, într-o iarnă, chiar înainte de sărbători, Gina şi-a vândut apartamentul. Afacerile îţi mănâncă tot ce ai câteodată. Recunosc, n-am avut niciodată sânge în mine să risc, nici să plec din ţară, iar să-mi fac afacerea mea, nici vorbă. Nu m-am dat nici mare, am îmbrăcat ce-am avut, vine vorba, cârpită să nu umblu.

Gina locuieşte acum la o prietenă care are o vilă. A îmbătrânit mult, anii ăştia i-au fost un tăvălug greu, ştergându-i sclipirea. Am stat în umbră şi am fost martora luptei ei. Uneori, comparam vieţile noastre.

Luptele erau diferite, dar şi armele erau aşişderea. Într-un fel, am admirat-o, dar nu i-am spus.

(fragment din „O carte pentru primăvara mea”, ed. Eikon, 2017).