Mariana Rogoz Stratulat 
Astăzi mi-a murit și
ultima lacrimă.
Soarele se topește în
umbra zorilor,
acoperindu-mi trupul istovit
de-atâtea înserări incolore.
Pe străzi aleargă îngerii căzuți
din turnul fără ceas.
La marginea orașului,
cuvintele își îngroapă oasele, penele
și clopoțeii de vânt.
Lângă catafalcul,
pe care se-odihnește Veșnicia,
se oprește bărbatul
coborât din somnul sfinților,
din amețirea înfrigurată a timpului.
Dumnezeu mă scrie
în icoana cu obraji de iarbă
și zâmbet de țintirim.
