Jurnal politico-literar (III)

Dă-i omului o mască și îți va spune cine este.

(Oscar Wilde)

Fă o poză bună unor oameni, chiar și fără mască, și va reieși cine sunt. Nu mă refer musai la întâlnirea dintre prim-ministru și ai săi apropiați, care au coborât măștile și au urcat trabucurile și paharele în primul birou al guvernului. Băieții ăștia trăiesc prezentul, nu se încurcă. Pentru ei nu există ieri sau mâine, așa cum a mărturisit despre sine la împlinirea frumoasei vârste de 66 de ani, Nicu Alifantis, pe 31 mai. Dar ce are Nicu Alifantis cu Guvernul? Păi are…că Nicu a fost unul dintre artiștii care au mai protestat pe ici pe acolo în această perioadă, cu privire la soarta confraților săi nevoiți să stea pe bară și să trăiască din… să se descurce. Cum? Nu mai contează… văd ei.

A început seria de întâlniri a subsemnatului cu DCE¹, la DC News. Tema 1: 140 de ani de la nașterea lui Tudor Arghezi. Deși am planificat o oră, era să o facem de două, atâtea ar fi fost de spus despre Bardul de la Mărțișor, și tot n-am fi epuizat 0,1% din cât se putea spune. O provocare a fost pentru mine să-l fac pe DCE să-l arate audienței pe Tiggy, celebrul motan al familiei Cristea-Enache, căruia Daniel i-a dedicat cândva un articol extins. N-a fost chip – spirit liber, Tiggy doar a ciulit urechile la emisiune dintr-un colț pe care numai el l-a știut.

V-aș fi spus ce s-a mai vorbit cu profesorul Manolescu, dar sunt restant 2 numere la România literară, pe care în graba ultimelor două săptămâni am găsit-o gata cumpărată la chioșcurile care mi-au ieșit în cale.

S-au redeschis terasele și plajele. Odilia² este cea mai fericită. Suferință mai mare ca a ei n-am mai văzut la nimeni din lista de Facebook. Părea că nisipul verii i se scurgea printre degete și vara rămânea un proiect înghețat în restricții. Acum mi-o și imaginez cum își aprinde o țigară, își pune un pahar cu vin roșu și răsfoiește o carte. Dă-i Odiliei o vară și o să-ți dea toată buna dispoziție și niște poze de la moșia de lângă Horezu, acolo unde verdele are culoarea paradisului. Tot ea îți va face cadou poze cu marea, așa cum nu ai mai văzut, și parcă îl auzi pe Baudelaire adaptând: „Odilia, atâta timp cât te vei păstra liberă, tu vei iubi întotdeauna marea!”

Trump, în schimb, nu se simte foarte liber. După ce la începutul anului era pe cai mari și voia să facă zid cu Mexicul construit chiar de către mexicani (bani și forță de muncă), a venit pandemia tocmai din țara Zidului. Acum au început și luptele de stradă, după omorârea mârșavă a unui om de culoare de către un polițist care i-a apăsat genunchiul pe gât. Mai mult, victima nu fusese înarmată și încercase să plaseze o biată bancnotă de 20 de dolari falsă, într-o lume a miliardarilor de carton, 3% din populația Globului deținând 70% din resursele ei. Cum ți-ai permis așa ceva, George Floyd, tată al unei fetițe de 6 ani? Nu știai că găinăriile sunt de neiertat într-o lume în care se fură miliarde din pix?

La BCU „Carol I”, am găsit o carte care a aparținut Cellei Serghi. Mai frumos decât aceasta este că ea conține autograful autorului pentru Cella. Este vorba de Mihail Sebastian care scrie: „Cellei Serghi, prea târziu pentru un autograf. Dec. 1942” Peste 2 ani jumătate de la scrierea acelor rânduri, Sebastian murea accidentat de un camion pe Bulevardul Regina Elisabeta, la 38 de ani. La ce te gândeai, Sebi? Nicio moarte literară nu m-a marcat mai tare decât a ta! N-am spus titlul cărții? Corespondența lui Marcel Proust. S-au tipărit doar 26 de exemplare, dintre care niciunul nu a fost pus în vânzare.

Am citit și Interior, de Constantin Fântâneru. Din ediția publicată în 1932 sau 33 pe care am citit-o eu, s-au tipărit 46 de exemplare. Atunci de ce ne plângem azi la un tiraj de 3000 la un roman și 600 la poezii? Poate comparăm cu anii comunismului. Aceea este o altă temă de discuție. O să vorbim cu o altă ocazie. Deci ne-au cam școlit comuniștii.

Conferințele TNB pe YouTube. Una cu Paler, din mai 2006, exact cu un an înainte de a muri. E foarte bună. Paler rămâne unul dintre cei mai culți scriitori.