Iunie

* * *

M-am rătăcit în timp răscolitor

de amintiri uitate pe-o cărare;

le-am regăsit plângând lângă izvor

rupându-mi filele din calendare.

* * *

Îmi trece sufletul prin vară

să-mi plâng-amurgul într-o seară;

îmi trece viaţa prin poveşti,

de dor şi vise-mi aminteşti.

Şi plouă cu tăceri mărunte

pe buze reci şi albă frunte;

şi plouă cu păreri de rău

iar vântu-i ca un zurgălău.

Mă strigă clopotul din zare

şi plec zâmbind din floare-n floare;

mă strigă-n codru un izvor,

mă-mbăt cu roua zorilor.

Şi mă-nvelesc cu ramuri verzi

în umbra nopţii să mă pierzi;

şi mă-nvelesc cu liniştea din timp

în fiecare anotimp.

Îmi trece vorba-n veşnicie

în somnul pietrei să mă ţie;

Îmi creşte iarba peste ochi

şi cântă coasa de deochi.

(Tăcerea fumegândului cuvânt, ed. PIM, Iași, 2010

***

Nostalgia trǎirilor paradisiace şi o anume incertitudine existenţialǎ se revarsǎ într-o cascadǎ de metafore, stropite când cu “apǎ vie”, când cu “apǎ moartǎ”, ca sǎ citǎm din bogata “recuzitǎ” stilisticǎ a autoarei. Între visul ce nu vindecǎ (totuşi!) şi solia trimisǎ cǎtre tǎrâmuri himerice se aflǎ “a ,treia cale”: tǎcerea (pag.39), “soluţie” avansatǎ odinioarǎ de Mallarmé. Aceasta nu apare însǎ înainte de epuizarea realului, poezia fiind, în ultimǎ instanţǎ, “silaba vieţii/ pe apele eternitǎţii” (pag.9), ce poate rǎzbate uneori din întunericul peşterii, similar cu burta chitului biblic care l-a înghiţit pe Iona. Orizontul tematic este suficient de întins, cât sǎ încapǎ în paginǎ tonalitǎţi dintre cele mai diverse şi suave sonoritǎţi de lied (pp.49,59,63). Acestea par a fi necesare exerciţii dupǎ clipe de ardere epuizantǎ, sub ameninţarea unor “abisale guri” (pag.54) gata sǎ absoarbǎ fragila alcǎtuire umanǎ. Momentele de trǎire intensǎ, plasatǎ sub ameninţarea neantului, cheamă liniştea melancoliilor vagi şi voluptatea resemnǎrii în meditaţie.

Gheorghe Drăgan, în rev. Spaţii culturale, Râmnicu Sărat, 2012

(sursa foto: ecology.md)