Cristina Crețu M-am angajat într-un service auto, în Clubul Dinamo. Mi-a fost greu să revin în această postură în locul în care odinioară visam să fiu un nume în lumea sportului. Patronul nu ne respecta deloc, ne făcea în toate felurile, într-o dimineaţă, la ora opt, când l-am pus să-mi explice mai bine ce voia să rezolv la bancă (unde avea contul blocat), în loc să-mi explice, a preferat să-mi zică: „Eşti beată?“
Am rezolvat problema la bancă, dar am simţit că trebuia să plec. Un mecanic, când venise un client şi patronul îl certa pentru că nu-i făcuse lucrarea, i-a tăiat-o:
– N-am terminat-o, că n-am avut cheia de 14, nu v-am zis?
Patronul l-a apostrofat la şedinţă:
– Bă, tu nu-mi zici că n-ai cheie în gura mare în faţa clientului, scoţi frumos batista din buzunar şi ştergi şuruburile, ai înţeles?
Mecanicul a plecat cu totul. Era ţigan, dar mi-a plăcut demnitatea lui. Vopsitorul a anunţat că nu mergea compresorul. Domnul V. avea şi pentru acest lucru un răspuns:
– În Germania, şi un copil ştie să repare un compresor!
Domnul V. avea naşii din Germania şi multe comparaţii la îndemână. Într-o sâmbătă mi-a zis să nu vin la birou şi să vin acasă la dânsul, să ajut la degresarea bucătăriei. Locuia într-o vilă veche în zona Ştefan cel Mare, cu un gard de fier atât de frumos lucrat, ca o operă de artă. Am spălat totul, vesélă, pahare, oale, tacâmuri, suprafeţe. Aveam degetele creţe. Peste un timp, doamna m-a strigat din baie. Când am intrat, stătea în cada îngropată în pardoseală, goală-goluţă, şi m-a pus s-o spăl pe spate. Am strâns ochii şi am spălat-o. La nouă seara am plecat. Doamna a venit la uşă cu un teanc de sute albastre, zece mii, (salariul meu pe o lună era de şapte mii) şi m-a întrebat:
– Cât să-ţi dau?
– A fost plăcerea mea, doamnă, i-am răspuns eu.
Am rămas cu plăcerea. Când am ieşit, strada era cufundată în noapte, iar zăpada părea galbenă în dreptul felinarelor. Era frig şi în gerul acela m-am gândit limpede că trebuia să plec cât mai repede. Domnul Fodor, care îmi găsise postul, răsplătindu-l cu un sfert de porc, probabil că îl terminase, pentru că îi înflorise alt gând şi mă invita la biroul lui. Îl refuzam mereu şi mi-a zis:
– Cu un telefon, îţi fac timp să cutreieri tot Bucureştiul!
Am cumpărat România liberă şi am sunat în câteva locuri. Am găsit o firma ITC (patronii erau iranieni), care angaja secretară. Purtam adidaşi când m-am dus la interviu. Am vorbit numai în engleză. Când am sunat pentru răspuns, mi s-a spus că postul se ocupase. Am mulţumit şi am închis. Peste o săptămână mi s-a oferit un post de ajutor-contabil la aceeaşi firmă, cu un salariu de cincisprezece mii. Am plecat în viteză de la service. I-am spus domnului V. că mi-am găsit un post mai bun, că aveam un copil…
– Dacă ai avut bube-n cap, de ce ai venit în Bucureşti? Adevărat că dacă ajungi să crezi săracul, îi porţi traista…
Ce traistă o purta domnul V., mă întreb. O mai trăi?
(fragment din „O carte pentru primăvara mea”, ed. Eikon, 2017)
