Daniel Cristea-Enache 
Dintotdeauna mi-a plăcut apa. Înotul vara și îmbăiatul într-o cadă plină cu apă fierbinte se numără printre necesitățile mele. Apa domestică este (o vreau) atât de fierbinte, încât atunci când iau contact cu ea, un frison îmi traversează tot corpul. Uneori, îmi dau seama că am exagerat și fac să curgă apă rece, foarte rece, pentru a aduce cada la o temperatură suportabilă. Finalul e cam același: un tip roșu ca racul iese din baie după vreo două ore petrecute în apă; și se întinde, amețit, pe pat, încântat (nu se știe de ce) că s-a îmbăiat iarăși.
În anii primei copilării, când Mama nu mai era să mă îmbăieze ea și să mă alinte în fel și chip, inventasem un fel de joc imaginativ. Biata cadă din biata baie ce mi se părea pe atunci centrul Universului avea deasupra unei laturi un material aplicat ca un geam givrat, de o culoare incertă. Cada, pe o latură, se prelungea în sus cu acest material straniu de sticlă verzui-cenușie; lăsându-mă pe spate, aducând capul sub apa fierbinte și ținându-mi respirația, îmi puteam pune tălpuțele pe sticla aceea fantastică, mai rece în căldura băii; iar trecerea de la fierbinte la rece și „combinarea” celor două percepții erau delicioase.
Și mai interesant era un alt joc în care mă lansam cu toată seriozitatea copilului de opt ani. La începutul băii, când încă nu se făcuse aburul prin care nu mai vedeam mare lucru, stropeam puțin cu piciorușele porțiunea aceea de sticlă de deasupra robinetelor la care stăteam, în cadă, cu fața. O stropeam puțin numai, pentru a nu face pe ea o pânză de apă, ci pentru a produce, undeva în partea ei superioară, două-trei picături ce urmau să curgă în jos, făcând o cursă fantastică. Două picături (a treia se ducea mereu într-o parte și se înfunda într-o neregularitate sticloasă) o luau în jos, spre cadă, reținute fiind adesea și „întârziate” de mici, imperceptibile sau vizibile obstacole. Iar picătura care ajungea prima la limita de jos a materialului givrat era picătura câștigătoare.
O picătură câștiga finalmente cursa, alta o pierdea, spre bucuria sau dezolarea mea: fiindcă pariasem pe una, și, dacă sosea a doua, sufeream un pic pentru ea.
Apoi mă băgam iar cu capul la fund, ținându-mi respirația și ochii închiși, în Oceanul cald și binefăcător din cada de baie.
