Tut-ankh-amon, „cel mai faimos dintre faraoni”, a murit la vîrsta de 18 ani, probabil de tuberculoză; scurta sa viață și domnie i-au permis totuși să restabilească cultul vechilor zei și în special al lui Amon. Dar nu prin această „restaurație” religioasă care a constituit înfăptuirea sa cea mai de seamă a devenit el „cel mai faimos dintre faraoni”, ci datorită unor împrejurări cu totul independente de voința și meritele lui: „din zecile de morminte ale faraonilor – arată Constantin Daniel într-un dens studiu introductiv în volumul Gîndirea hittită în texte – nu s-a păstrat intact decît cel al lui Tut-ankh-amon, care a devenit atît de cunoscut prin mormîntul său (s.n.)”. Moartea nu clasează dosarul nici unei existențe (se mai întîmplă ceva și în perioada postumă, nu mai puțin agitată uneori decît cea antumă). Închis, după cît se părea, definitiv în 1342 î.e.n., anul decesului „tînărului” faraon, dosarul lui Tut-ankh-amon a fost redeschis dintr-odată în 1922 (e.n.), cînd i-a fost descoperit mormîntul. Dintr-un faraon „de pluton”, atît de norocosul Tut-ankh-amon, cîndva (cu peste trei mii de ani în urmă) unui tînăr atît de nenorocos (să mori la 18 ani…) a devenit „cel mai faimos dintre faraoni”, instalîndu-se în vîrful topului (sau mai bine zis: al piramidei) celebrităților regale egiptene. Și cine știe ce-l mai așteaptă în viitor…
Valeriu Cristea 07.02.2026
Moartea nu clasează dosarul nici unei existențe
